Politică

Buzoianu îşi face reclamă electorală pe ruinele Tower: “Îşi face reclamă pe cadavrele unor bieţi păgubiţi”

Decizia candidatului independent la Primăria Cluj-Napoca Octavian Buzoianu de a amplasa o reclamă electorală pe ruinele Tower de pe Calea Floreşti stârneşte nemulţumiri printre clujenii care au fost înşelaţi în această afacere.

Alin Buzgar, inginer şi unul dintre păgubiţii Tower, a trimis pe adresa redacţiei o poză cu un mash electoral, care îl înfăţişează pe Octavian Buzoianu, amplasat pe ceea ce trebuia să fie cel mai ambiţios proiect imobiliar al Clujului.

“Am fost înşelaţi şi furaţi de ultimii noştri bani, iar această durere nu va trece niciodată. În aceste condiţii, am observat cu stupoare, cu şoc, că domnul candidat la Primărie Octavian Buzoianu îşi face reclamă politică pe ruinele blocului Tower de pe Calea Floreşti. Cât de cinic trebuie să fii să faci aşa ceva? Cât de nesimţit? Domnul Buzoianu îşi face reclamă pe cadavrele din beton ale unor bieţi păgubiţi, e posibil aşa ceva? Ce fel de om este acesta, ce caracter are dacă el se pretează la aşa ceva?”, spune Buzgar.


Afacerea Tower a ajuns de ani buni în instanţă. Doar ruine au mai rămas din ceea ce trebuia să fie cel mai ambiţios proiect imobiliar al Clujului. Construcţia celor 7 turnuri a demarat în 2007 şi ar fi trebuit să fie gata doi ani mai târziu. Cei care trebuiau să ridice blocurile au reuşit să convingă 100 de persoane şi companii să plătească sume în avans pentru apartamentele din ansamblu. Procurorii spun că au aceştia au încasat, în total, 6 milioane de euro.

Turnurile nu s-au mai construit. Doar unul dintre blocuri a fost ridicat până la nivelul al treilea. Chiar şi după stoparea lucrărilor, cei doi au continuat să ceară bani, pretinzând că au găsit un alt investitor care să continue construcţia.

abonare newsletter