Politică

Azi în Parlament- Senatorul Alexandru Cordoş cere explicaţii privind greva din sistemul medical

Senatorul Alexandru Cordoş a adresat o întrebare ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, referitoare la condiţiile de muncă ale asistenţilor medicali şi la greva din domeniul sănătăţii.

„Din nefericire, neregulile din sistemul medical şi reacţia întârziată a autorităţilor i-au obligat pe reprezentanţii sindicatelor din sănătate să declare grevă. În această situaţie cetăţenii sunt privaţi de serviciile medicale de care au nevoie.

Deşi Ministerul Sănătăţii a susţinut că se preocupă permanent de soluţionarea aspectelor negative reclamate de personalul din sistemul de sănătate, până în prezent nu s-au adoptat suficiente măsuri de natură să îmbunătăţească condiţiile salariale şi de muncă ale asistenţilor medicali.


Domnule Ministru, vă rog să-mi răspundeţi care sunt măsurile urgente pe care le va adopta Ministerul Sănătăţii pentru ca personalul medical să înceteze greva?”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter