Politică

Viitorii senatori vor constata adoptarea tacită în cazul multor proiecte de lege: Modificarea stemei României, acordarea de tichete de sănătate sau schimbări în legislaţia rutieră

Viitorii senatori vor trebui să constate, în prima şedinţă de plen dedicată proiectelor de lege, că aprobă tacit multe dintre proiectele restante, cum ar fi cele care se referă la modificarea stemei României, acordarea de tichete de sănătate sau de biciclete sau care modifică legislaţia rutieră.

Potrivit siteului Senatului, pe ordinea de zi a Senatului se află multe proiecte al căror termen de adoptare tacită va fi depăşit săptămâna viitoare. În condiţiile în care actualii parlamentari se află în vacanţă electorală, nemaiavând programată nicio şedinţă de plen, proiectele vor fi declarate ca fiind aprobate în prima şedinţă de plen a viitorului Senat, în care vor fi dezbătute propuneri legislative.

Potrivit Constituţiei, dacă prima Cameră sesizată nu adoptă proiectul de lege în termenul prevăzut de Constituţie, proiect de lege sau propunerea legislativă se consideră adoptată în forma depusă spre dezbatere de iniţiator.


Deputatul Ninel Peia a iniţiat un proiect de lege, care va fi adoptat tacit pe 5 decembrie, care prevede că predarea educaţiei sexuale fără acordul scris al părinţilor să fie pedepsită cu închisoarea, el elaborând un proiect de lege în acest sens şi motivând că "în şcolile copiilor noştri se introduc, pe ascuns, pornografia, prozelitismul LGBT şi sexualitatea deviantă".

"Se interzice predarea către elevii din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial a unor informaţii sau cursuri cu privire la educaţia sexuală fără acordul scris al părinţilor sau tutorelui. Încălcarea acestei prevederi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă", se arată în textul proiectului legislativ, iniţiat de Ninel Peia.


Un alt proiect de lege care nu a reuşit să fie dezbătut este cel care prevede că stema României ar putea conţine şi o coroană de oţel pe capul acvilei, Colanul Ordinului Carol I şi deviza ”Nihil Sine Deo”. Acesta a fost iniţiat de 39 de deputaţi şi senatori ALDE, PSD, UNPR, PNL şi UDMR, printre care Călin Popescu-Tăriceanu, Mihai Fifor, Verestóy Attila, Mariana Câmpeanu şi Cristiana Anghel.

Deputatul PSD Florin Gheorghe a iniţiat şi el un proiect de lege, care are termen de adoptare tacită lunea viitoare, prin care intenţionează să modifice felul în care se poate obţine permisul auto, prin introducerea a două probe suplimentare: condus în poligon şi traseu pe timp de noapte.


"Am propus ca probele de examinare pentru obţinerea permisului să fie 4 şi nu 2 cum sunt în prezent. Astfel, pentru a obţine permisul de conducere, vor fi obligatorii atât proba teoretică, cât şi trei probe practice: proba de condus în poligon, proba practică de traseu în localitate şi proba practică pe timp de noapte. Am toată încrederea că şi colegii parlamentari vor conştientiza faptul că o asemenea modificare legislativă este un imperativ şi că trebuie să o adoptăm cât mai curând" a spus Gheorghe, când a depus proiectul de lege în Parlament.

Tot pentru modificarea legislaţiei rutiere au iniţiat un proiect şi Luminiţa Adam-Pachel, Vasile Iliuţă, Ion Melinte, Ioan Munteanu, Aurel Niculae şi Sorin Teju Sorin, care propun ca atunci când un şofer contestă amenda primită, dosarul să fie preluat de instanţa pe raza căreia îşi are domiciliul. În prezent, dosarul este trimis instanţei din zona unde a fost săvârşită abaterea.


Pe 5 decembrie se împlineşte termenul de adopotare tacită şi în cazul iniţiativei deputatului Marton Arpad, potrivit căreia ''se interzice limitarea vitezei sub 50 de km pentru autovehicule la întreaga localitate, adică de la indicatorul ce anunţă intrarea într-o localitate până la indicatorul de ieşire din localitate''.

''În lipsa unei semnalizări care să precizeze lungimea sectorului pe care se aplică limita de viteză inferioară vitezei maxime de 50km/h, semnificaţia acestor indicatoare încetează la intersecţia cea mai apropiată. În afara localităţilor limitările de viteză trebuie să fie restrânse pe o distanţă minimă necesară care nu poate depăşi 3 kilometri cu excepţia lucrărilor în executare'', se mai arată în propunerea legislativă. Iniţiatorul argumentează că legislaţia actuală este ''plină de ambiguităţi şi lacune'' din cauza cărora există ''limitări de viteză exagerate pe o lungime exagerată, precum şi semnalizări interpretabile''.


Tot săptămâna viitoare se împlineşte termenul de adoptare tacită şi pentru un proiect al liberalului Ovidiu Raetchi, pentru modificarea legii violenţei în familie care prevede ca ordinul de protecţie pentru victime să poată fi cerut de oricine asistă la o scenă de violenţă în familie, iar manipularea copiilor să fie încadrată la violenţă psihologică.

Viitorii senatori vor constata că, pe 5 decembrie, s-au împlinit termenele de adoptare tacită şi în cazul propunerilor legislative iniţiate de deputaţii Gheorghe Udrişte şi Valeriu Steriu. Primul a propus acordarea tichetelor de sănătate, proiect prin care firmele vor putea acorda salariaţilor tichete de sănătate, ce ar putea fi utilizate pentru a cumpăra medicamente pe bază de reţeta, dar şi pentru tratamente, investigaţii medicale sau şedinţe de recuperare, în timp ce Steriu propune acordarea de tichete valorice de către angajatori pentru a încuraja folosirea bicicletei pentru deplasările între domiciliu şi locul de muncă, precum şi pentru deplasările în interes de serviciu.  Mediafax

Etichete: senat
Ultimele Stiri
abonare newsletter