Politică

Pentru ce au votat clujenii: vor recuperarea prejudiciilor în dosarele de corupţie şi reformarea Parlamentului şi Guvernului

Dacă la primele ore ale dimineții nu s-au înghesuit să voteze, spre după-masă clujenii au ieșit într-un număr mai mare la vot, pentru a-și alege reprezentanții în Parlamentul României, pentru următorii patru ani. În jurul amiezii prezenţa la vot era mai mare decât la alegerile parlamentare din 2012.

Unii dintre clujenii cu care Monitorul de Cluj a stat de vorbă spun că au votat pentru schimbarea clasei politice, alţii pentru rezolvarea dosarelor de corupţie cu recuperarea prejudiciului, în timp ce alţii au votat pentru ca tinerii să nu mai plece din ţară.

La Secţia de votare nr. 94, din incinta Liceului Teoretic George Coşbuc, în jurul orei 16.00 se prezentaseră la vot 309 alegători, dintr-un total de 934. Aici, potrivit preşedintelui secţiei, fluxul votanţilor a fost constant.


Doi pensionari care s-au prezentat împreună la vot spun că au votat pentru schimbarea clasei politice.

“Am votat pentru un viitor mai bun, pentru schimbarea clasei politce în primul rând. M-am săturat de aceleaşi persoane care îşi fac de cap în Parlament”, spune Alexandru Mocan, pensionar.


“Pentru schimbare am votat şi eu, vreau să se schimbe ceva în mai bine mai ales pentru tineret, să poată trăi în ţara lor şi să nu fie obligaţi să plece în afară. Vreau ca sărăcia să se termine în ţara asta şi aleşii să fie mai serioşi, să fure mai puţin. Să se uite şi la popor!”, spune la rândul său, Vasile Ţipri, pensionar.

La aceeaşi secţie de votare, o doamnă spune că s-a săturat să vadă dosare de corupţie în rândul politicienilor.


“Aştept schimbare, pentru asta am votat, în primul rând în justiţie, vreau să se termine cu dosarele politice, să vedem dosare pe bune, care să fie finalizate cu recuperarea pagubelor nu să li se dea doi ani de închisoare şi să rămână cu banii. Prima dată pentru asta am votat, şi a doua oară am votat pentru un sistem de sănătate corect, că aşa cum e acum, pacientul merge şi îşi face analizele pe bani. Vreau ca banii pe care îi dau în sănătate să fie pentru analize, pentru dotări medicale şi pentru salariile doctorilor. Şi aş mai vrea să se facă o lege ca aceia care pleacă din ţară să îşi plătească şcolarizarea, că nu mi se pare corect ca România să plătească miliarde pentru educarea medicilor, iar ei să meargă apoi să profeseze în Germania”,  spune Liuţa Minci, pensionară.

Şi la secţiile de votare din incinta Liceului Teoretic Gheorghe Şincai, în jurul amiezii se prezentaseră peste 30% din alegători. Mai exact, la Secţia de votare nr. 64 se prezentaseră până în jurul orei 15.00 aproximativ 34 % dintre alegători, iar la Secţia de votare nr. 65, se prezentaseră 573 de persoane din 1.463.


Cei cu care Monitorul de Cluj a stat de vorbă spun că trebuie reformat tot aparatul administrativ, de la administraţia locală până la Parlament şi Guvern. 

“Pentru normalitate am votat, iar acum aştept să pună în aplicare tot ce au promis în campania electorală, toate proiectele legislative de care au vorbit să devină legi”, spune Catrinela Florea.


“Am votat acei candidaţi care mie mi se par mai oneşti, mai modeşti şi mai apropiaţi de realităţile vieţii. M-am săturat de partidele astea mari, nu mai am încredere”, spune Ioan Rus, pensionar.

“Pentru dreapta am votat, dar pentru schimbare, pentru că am speranţa că se vor schimba lucrurile. În primul rând viitorii parlamentari vor trebui să iniţieze legi pentru domeniul economiei, unde sunt necesare investiţii. Al doilea domeniu care trebuie reformat este justiţia, toată lumea ne arată cu degetul pentru corupţie. Trebuie reformat tot aparatul administrativ”, spune la rândul său, Maria Meretegan. 

Ultimele Stiri
abonare newsletter