Politică

Un clujean “l-a concediat” pe Ciorbea

Petiţia clujeanului Tudor Brădăţan, prin care se cere demisia avocatului poporului, Victor Ciorbea, a strâns în doar câteva zile peste 120.000 de semnături.

sursa foto digi.ro sursa foto digi.ro

Demersul civic a apărut la sfârşitul săptămânii, după ce Avocatul Poporului a depus la Curtea Constituțională sesizare privind articolul din Legea nr. 90/2001 care l-a împiedicat pe Liviu Dragnea să pretindă funcția de prim-ministru.

„Domnule Ciorbea, suntem nemulțumiți de felul în care vă derulați activitatea, acordând foarte puțină atenție cetățenilor și deosebit de multă grijă politicienilor acuzați sau condamnați pentru diferite ilegalități. Vă cerem să eliberați postul pentru cineva care pune interesul cetățeanului pe primul loc. Domnule avocat, sunteți concediat!”, se arată în petiție.


De ce este important?

Iniţiatorul mai atrage atenţia că Ciorbea a reuşit să se remarce prin blatul pe care l-a făcut cu toți cei ce sfidează drepturile omului.

„De când ocupă funcția de Avocat al Poporului, Victor Ciorbea s-a remarcat doar prin blatul evident pe care l-a făcut cu toți cei ce sfidează drepturile omului. Când au fost oameni călcați în picioare la Pungești, nu a avut nicio apăsare. Când mii de persoane cu dizabilități ar fi avut nevoie de implicarea sa, le-a întors spatele”, se mai scrie în petiția online, în care este pomenit și sprijinul pe care Avocatul Poporului l-a acordat „scriitorilor din pușcării” sau președinților de partid „certați cu legea”.


Sesizarea lui Ciorbea

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională pe legea care prevede că membrii Guvernului nu pot fi persoane care au suferit condamnări penale. Este vorba de actul normativ care l-a împiedicat pe președintele PSD, Liviu Dragnea, să pretindă funcția de premier, din postura de lider al coaliției PSD-ALDE, câștigătoare a alegerilor din 11 decembrie.

În sesizarea depusă la CCR, Avocatul Poporului a argumentat că art. 2 din Legea nr. 90/2001 contravine mai multor articole din Constituție, Convenției pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale, Declarației Universale a Drepturilor Omului și Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice.


După alegerile parlamentare, președintele PSD, Liviu Dragnea, a susținut că social-democrații nu vor iniția în Parlament vreo procedură de modificare a legii care-l împiedică să devină membru al Guvernului. Totuși, liderul PSD a precizat că „dacă Avocatul Poporului va lua sau nu decizia de a ataca la CCR acea prevedere este numai decizia dumnealui”. Ceea ce s-a și întâmplat.

Potrivit lui Dragnea, interdicția din lege nu ar fi „nici măcar o restrângere a drepturilor fundamentale”, ci „o abolire”, „o decădere pe viață” din dreptul de „a fi ales”, argumentând că „membrii Guvernului sunt votați de Parlament, deci sunt aleși”.


Derapajele lui Ciorbea

De la instalarea în funcție la propunerea PSD și prin votul majorității PSD-ALDE-UNPR, Victor Ciorbea a refuzat să atace mai multe ordonanțe de urgență adoptate de Guvernul Ponta, deși i-a fost solicitat acest lucru atât de opoziție, cât și de societatea civilă. Unele dintre aceste ordonanțe aveau să fie ulterior, după ce au ajuns în Parlament și și-au produs efectele, declarate neconstituționale.

O primă dovadă a pasivităţii lui Victor Ciorbea a avut loc după adoptarea de către Guvernul Ponta, în august 2014, a Ordonanţei de urgenţă numărul 55/2014, cunoscută mai mult ca „Ordonanţa Dragnea“ sau „Ordonanţa traseiştilor“. Prin acest act a fost suspendată pentru 45 de zile legea care prevedea ca primarii să-şi piardă mandatul în cazul în care părăsesc partidul sub sigla căruia au fost aleşi.


Al doilea caz a fost cel referitor la votul privind încuviinţarea arestării preventive a lui Dan Şova. Din totalul de 168 de senatori prezenţi în sala, la momentul votului, au votat 151. Au fost 79 de voturi „pentru”, 67 „împotriva” şi cinci anulate. De la tribuna Senatului s-a anunţat că „nu a fost întrunit votul majorităţii senatorilor”, drept urmare „Senatul nu încuviinţează arestarea preventivă” a lui Dan Şova. APADOR-CH i-a cerut Avocatului Poporului, în martie 2015, să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa articolului din Statutul senatorilor şi deputaţilor în baza căruia Camera Superioară a decis că nu poate ridica imunitatea lui Dan Şova, respingând cererea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării senatorului PSD. Victor Ciorbea nu a acţionat în acest sens.

Pe de altă parte, Avocatul Poporului a fost îngrijoraţi de tratamentul de care au parte mai mulţi politicieni şi oameni de faceri aflaţi după gratii. În martie 2015, Avocatul Poporului s-a declarat îngrijorat de condiţiile din penitenciarul în care era închisă fostul ministru al Tineretului Monica Iacob Ridzi, condamnat la cinci ani de închisoare pentru fapte de corupţie. Şase luni mai târziu, în septembrie, a mers să vadă dacă-i sunt respectate drepturile lui Sorin Oprescu, aflat în arest preventiv. După ce l-a văzut pe fostul edil, Ciorbea a declarat că din cauza stării de sănătate, Oprescu ar trebui internat.

Etichete: Victor ciorbea
Ultimele Stiri
abonare newsletter