Politică
Deputaţii pregătesc o nouă zi liberă pentru români. Va fi în luna martie
Deputaţii Comisiei de cultură au votat marţi în favoarea proiectului de lege pentru declararea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare naţională.
steag romanesc sursa foto wordpress.com"Mi s-a părut absolut firesc ca odată ce ne apropiem de marcarea celor 100 de ani de la Marea Unire să acordăm şi să dăm un semnal politic şi un gest politic cu o anumită încărcătură acestei zile, pentru că ziua de 27 martie reprezintă de apt primul pas spre Marea Unire din 1918, Basarabia fiind prima provincie care a făcut pasul spre reîntregirea ţării. Şi cred că în contextul actual se impune să accelerăm această procedură pentru că inclusiv în această lună vom marca cei 99 de ani de la Unire", a afirmat Eugen Tomac, iniţiatorul proiectului de lege.
Preşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, Gigel Ştirbu, a precizat că nu există niciun reproş la adresa proiectului de lege din partea Consiliului Legislativ.
Potrivit acestuia, decizia din 1918 a fost luată democratic, de Parlamentul de atunci - Sfatul Ţării şi nu trebuie amestecat cu alte teme legate de teritorii care au aparţinut statului român.
"Aici discutăm strict de un ţinut locuit de români, cu un istoric foarte clar ataşat de tot ceea ce înseamnă identitate şi spiritualitate românească, un ţinut care din punct de vedere administrativ a avut o evoluţie foarte clară şi la un moment dat a optat pentru unificarea cu România printr-o decizie democratică şi recunoscută la nivel internaţional", a mai spus Tomac.
Proiectul de lege, care urmează să intre în plen, a primit vot favorabil din partea senatorilor, Camera Deputaţilor fiind decizională în acest sens. El a fost depus la Parlament în legislatura trecută.