Politică

Proiectul privind ucenicia, avantajos pentru tineri şi IMM-uri

Deputatul PSD Cornel Itu subliniază că Legea ucenciei aduce o serie de avantaje tinerilor şi angajatorilor. Potrivit noii legi, angajatorul care încheie un contract de ucenicie, pe toată perioada derulării acestuia, beneficiază, la cerere, de o sumă în cuantum de 1125 lei/lună (echivalentul în lei a 250 de euro/lună), bani proveniţi din bugetul asigurărilor pentru şomaj.

      Proiectul privind ucenicia, avatajos pentru tineri şi IMM-uri Proiectul privind ucenicia, avatajos pentru tineri şi IMM-uri

„Am votat marţi, alături de colegii mei din Grupul Parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor, pentru adoptarea unui proiect de lege care aduce beneficii semnificative atât tinerilor, cât şi angajatorilor, în special întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM). Reprezentând o parte a măsurilor cuprinse în Programul de Guvernare al PSD, proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.279/2005 privind ucenicia la locul de muncă şi a Legii nr.335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior, implementează programul Garanţia pentru Tineret, având ca beneficiari un număr de 400.000 de tineri cu vârste cuprinse între 16-24 de ani”, spune deputatul clujean PSD Cornel Itu.  

Conform noii legi, angajatorul care încheie un contract de ucenicie, pe toată perioada derulării acestuia, beneficiază, la cerere, de o sumă în cuantum de 1125 lei/lună (echivalentul în lei a 250 de euro/lună), bani proveniţi din bugetul asigurărilor pentru şomaj, precum şi din fonduri europene structurale de investiţii – asistenţă financiară nerambursabilă acordată României. Totodată, angajatorul care încheie un contract de stagiu pentru absolvenţii de studii superioare, pe toată perioada derulării acestuia, beneficiază, la cerere, de o sumă în cuantum de 1350 lei/lună (echivalentul în lei a 300 de euro/lună), bani proveniţi din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în limita fondurilor alocate. De asemenea, măsura va putea fi finanţată din fonduri europene structurale şi de investiţii şi din fondurile publice naţionale aprobate în bugetul asigurărilor de şomaj.


„Acest nou cadru normativ va creşte participarea la programele de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă, având în vedere faptul că în perioada ianuarie-decembrie 2016 au fost încheiate doar 167 de astfel de contracte. Între efectele pe care le va aduce modificarea Legii 279/2005 se numără: îmbunătăţirea structurii ocupaţionale a forţei de muncă, reducerea numărului de muncitori necalificaţi cu 20% până în 2020 şi adaptarea forţei de muncă la nevoile angajatorilor pentru evitarea concedierilor individuale şi colective.

De asemenea, modificările aduse Legii 335/2013 combat şomajul în rândul tinerilor absolvenţi de învăţământ superior şi diminuează dificultăţile în ceea ce priveşte integrarea acestora pe piaţa muncii. De aceste măsuri vor beneficia şi IMM-urile, în calitate de angajatori, întrucât vor fi ajutate să angajeze şi să păstreze forţa de muncă calificată”, mai spune Cornel Itu.

Etichete: cornel itu
Ultimele Stiri
abonare newsletter