Politică
Europarlamentarul PSD Sorin Moisă pleacă din partid. Ce acuzaţii îi aduce lui Liviu Dragnea
Europarlamentarul Sorin Moisă a anunțat, sâmbătă, că a decis să își prezinte demisia din PSD, precizând că urmează să demisioneze și din grupul S&D și să se alăture, ca independent, grupului PPE. Moisă îngroaşă astfel rândurile social democraţilor care au făcut un pas în spate din partid, printre care şi clujeni.
Europarlamentarul PSD Sorin Moisă pleacă din partid. Ce acuzaţii îi aduce lui Liviu Dragnea sursa foto cursdeguvernare.ro"Astăzi am decis să îmi prezint demisia din PSD", a scris Moisă, pe Facebook, adăugând că, sub conducerea lui Liviu Dragnea, "PSD a dezgropat, reactivat și adaptat la contextul actual al României o parte dintre reflexele îndelung cultivate în anii național-comunismului".
El a făcut referire și la modul în care au fost prezentate de către PSD relația cu Bruxelles-ul și cu multinaționalele.
"Ce oferă PSD acum nu este patriotism, ci naționalism de tip polonez sau maghiar, frustrat, în mod steril opus Bruxelles-ului, conservator social. O formă de discurs și practică politică ce apropie țara nu doar de grupul iliberal al țărilor de la Vișegrad, ci și de Rusia lui Putin", a susținut Moisă.
Europarlamentarul invocă și "lipsa de empatie" arătată cu prilejul aniversării lui Dragnea în ziua comemorării Colectiv.
"Lipsa halucinantă de empatie, individuală sau de grup, arătată cu prilejul aniversării lui Liviu Dragnea în ziua comemorării celor doi ani de la Colectiv m-a zguduit profund", a afirmat Moisă.
Potrivit acestuia, un "motiv imens de supărare" pe PSD este "neprioritizarea (în realitate) a construcției autostrăzii Târgu Mureș — Târgu Neamț — Iași, durerea Moldovei, leagănul electoral al PSD".
Sorin Moisă a făcut referire în mesajul său și la lupta împotriva corupției și la cazul TelDrum.
"PSD a ajuns la un nivel de neîncredere internă și internațională în care lumea nu îi mai crede în materie de reformă a justiției nici măcar acolo unde eventual au dreptate. De aceea, ar fi bine să trimită mai întâi proiectele de reformă Comisiei de la Veneția și să aștepte opinia acesteia, care nu poate fi bănuită de partizanat", a spus Moisă.
În ceea ce privește cazul TelDrum, el a afirmat: "Chiar dacă la finalul procesului nu i s-ar dovedi vinovăția, poziția lui Liviu Dragnea în fruntea partidului și a Parlamentului României a devenit nesustenabilă oriunde în lumea civilizată. (...) Ce pare să se întâmple acum este că domnul Dragnea împinge România, pentru a se salva, înspre un proiect autoritar, pentru a justifica ignorarea reacției Uniunii Europene și SUA la o operațiune-șoc împotriva justiției".
Sorin Moisă a vorbit și despre relația sa cu PSD, în care a fost adus de Victor Ponta.
"Am fost adus nu din stradă, ci dintr-o carieră europeană deja solidă, construită exclusiv prin eforturi proprii. Deci PSD nu m-a 'făcut om' și Victor Ponta nu a pretins niciodată asta. (...) Relația bună cu acesta, întemeiată pe colaborare profesională în perioada când eu lucram la Comisia Europeană împreună cu Dacian Cioloș (cum lucrasem și cu Emil Boc și Mihai Răzvan Ungureanu, în același mandat), nu s-a transferat niciodată asupra partidului. Am rămas un corp străin", a completat europarlamentarul.
Moisă a precizat că demisia din PSD va fi însoțită de demisia imediată din grupul S&D și renunțarea la toate dosarele încredințate de acesta din urmă.
"Multe partide politice din grupul S&D, în ultimii ani, s-au mutat spre o stângă radicală cu care nu am afinități decât cel mult în materie de pură speculație intelectuală. Legătura mea solidă cu Grupul S&D era delegația PSD, o delegație pragmatică, situată în zona moderată, centristă, a S&D. Odată această legătură desfăcută, mă voi alătura, ca independent, grupului PPE, care în ultimii ani a ocupat terenul de la centrul spectrului politic, eliberat în mod neinspirat de S&D", a arătat el.
Sorin Moisă a precizat că nu va va intra în niciun partid, organizație, fundație, platformă politică din România. "Cu excepția cazului, extrem de puțin probabil, în care voi putea contribui la un moment cu adevărat transformator în politica românească", a precizat el.
Şi din PSD Cluj au plecat social democraţi cu experienţă în partid. Dintre aceştia îi amintim pe Alexandru Cordoş şi Aurelia Cristea. De asemenea, recent Gabriel Oniga a fost dat afară din PSD.