Politică

Ce spune deputatul USR Emanuel Ungureanu despre mesajul SUA privind legile justiţiei. "Mă delimitez de declaraţia comună a celor doi preşedinţi ai Camerei Deputaţilor şi Senatului."

Deputatul USR Emanuel Ungureanu atrage atenţia că mesajul SUA nu ar trebui să surprindă pe nimeni pentru că Ambasada Americii a transmis multiple semnale în acest sens.

“Este absolut iresponsabil din partea majorităţii parlamentare că a provocat o criză diplomatică de un asemenea nivel cu cel mai important aliat al României. Cei din PSD se simt deranjaţi că suveranitatea Parlamentului ar fi ştirbită de declaraţia Departamentului de Stat. Întrebarea pe care o au cetăţenii care au ieşit în stradă este cum de şi-a permis PSD să aducă abuzurile în zona legilor pe justiţie la un asemenea nivel în ciuda multiplelor semnale ale Ambasadei Americii. Întrebarea mea este pentru cei care acum poartă tricolorul în piept -regretabil şi un membru al PNL- întrebarea pentru ei este de ce au permis să se ajungă până aici. Dacă nu ar fi tragic, ar fi comic că o ţară ca România care depinde atât de mutl de susţinerea politică şi economică a Americii într-un context atât de delicat geostrategic îşi permite să se răţoiască penibil la un aliat de care depinde stabilitatea noastră nu doar economică, ci şi cea politică. Nu există un garant mai important decât America pentru statul de drept.  

Vreau să adaug că mă delimitez în mod categoric de declaraţia comună a celor doi preşedinţi ai Camerei Deputaţilor şi Senatului. Nu mă reprezintă Dragnea şi Tăriceanu în reacţia publică faţă de Departamentul de Stat . Ei reprezintă un pericol la statul de drept şi nu Statele Unite.  Ei reprezintă un atentat la statul de drept, ei ca persoane şi ca reprezentanţi ai unor partide anti-stat de drept”, a declarat deputatul Emanuel Ungureanu.   


Mesajul Statelor Unite

Statele Unite exprimă "preocupare" în legătură cu modificările propuse de Comisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei, avertizând că măsurile riscă să afecteze acţiunile de combatere a corupţiei şi independenţa justiţiei din România.


"Statele Unite observă cu preocupare că Parlamentul României analizează proiecte de lege care ar putea submina acţiunile de combatere a corupţiei şi ar putea slăbi independenţa justiţiei în România. Aceste legi, propuse iniţial de Ministerul Justiţiei, ameninţă progresele înregistrate de România în ultimii ani pentru construirea unor instituţii judiciare puternice, protejate de interferenţe politice", se arată într-un comunicat postat pe site-ul Departamentului de Stat american.

"Îndemnăm Parlamentul României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept şi afectează combaterea corupţiei", precizează Departamentul de Stat.

abonare newsletter