Politică
Legea care modifică Legea ANI, votată în forma Comisiei. PNL şi USR s-au opus vehement
Plenul Camerei a adoptat, miercuri, pe articole, în forma Comisiei juridice, Legea care modifică Legea ANI şi care prevede că unele interdicţii aplicate deputaţilor şi senatorilor în perioada 2007-2013, pe baza Rapoartelor ANI, încetează de drept, deşi PNL şi USR s-au opus vehement.
Legea care modifică Legea ANI, votată în forma Comisiei. PNL şi USR s-au opus vehementPlenul Camerei a dezbătut, astfel, propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ANI, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.
Camera Deputaţilor este primul for sesizat.
Articolul care prevede că interdicţiile aplicate deputaţilor şi senatorilor pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de ANI şi la care s-a constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007-2013, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 219./2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, încetează de drept a fost cel care a suscitat criticile repetate ale Opoziţiei.
Liderul grupului USR din Cameră, Cristian Seidler a invocat faptul că textul proiectului nu are legătură cu funcţionarea ANI, drept pentru care a solicitat retrimiterea la Biroul permanent, care să tansmită proiectul Senatului, în calitate de primă Cameră Sesizată. Propunerea sa a fost respinsă de majoritatea PSD-ALDE.
La rândul său, deputatul PNL Cătălin Predoiu a criticat proiectul, precizând că acesta este prost alcătuit, imoral, neconstituţional, încalcă MCV, iar prin modificările propuse se „spală” toate rapoartele ANI din trecut.
Deputatul USR Stelian Ion USR a arătat că această lege este dată de PSD cu dedicaţie pentru "prieteni".
„Sunt trei colegi pentru care ANI a formulat în februaire o nouă solicitare de a se lua act de interdicţii, nu s-a făcut nimic”, a acuzat Stelian Ion.