Politică

Kelemen Hunor: Maghiarii nu sunt duşmanii ţării

Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, sâmbătă, la Congresul PSD, că PSD poartă cea mai mare responsabilitate pentru că a câştigat alegerile, afirmând că UDMR va sprijini punctual coaliţia de guvernare în Parlament şi va beneficia de sprijnul acesteia, cât timp va servi binele comun.

„Cred în nevoia de dialog. (...) România şi cetăţenii ei au nevoie de un proiect de ţară (...) trebuie să ştie unde vom ajunge peste 5 ani, peste 10 ani (...) eu în fiecare zi simt nevoia urgentă de a restabili încrederea şi de a reda speranţa fiecăruia într-un viitor predictibil”, a declarat liderul UDMR, Kelemen Hunor.

Kelemen Hunor a afirmat că PSD poartă cea ai mare responsabilitate pentru că a câştigat alegerile.


„Dumneavoastră purtaţi cea mai mare responsabilitate pentru că aţi câştigat alegerile. Da, aţi câştigat alegerile şi oamenii aşteaptă de la coaliţia de guvernare PSD-ALDE soluţii şi deziderate concrete. (...) Avem şi noi o responsabilitate (...) cu toate că nu suntem la guvernare, de a vă sprijini punctual în Parlament şi sunt convins că facem foarte bine şi ne sprijiniţi şi dumneavoatră punctual şi faceţi foarte bine. (...) Vom susţine această coaliţie în Parlament până când simţim că (...) serveşte binele comun şi că centrul deciziilor se află cetăţeanul”, a spus liderul UDMR.

Kelemen Hunor a mai spus că a venit la Congresul PSD pentru a-i asigura pe cei prezenţi că maghiarii ”nu sunt duşmanii ţării”.


”Am venit să vă asigur că maghiarii din România nu sunt duşmanii ţării aşa cum se aude de foarte multe ori şi cu intenţia clară de a mări lipsa de încredere în aceste două comunităţi”, a spus Kelemen Hunor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter