Politică

Coaliţia pentru Familie organizează o conferinţă în Parlament pe tema referendumului pentru familie

Un eveniment intitulat "Conferinţa Referendumul pentru Căsătorie în România: Perspective Naţionale şi Internaţionale", care are printre organizatori Coaliţia pentru familie, are loc în 3 mai la Palatul Parlamentului.

Potrivit organizatorilor, conferinţa "vine într-un moment de răscruce al demersului cetăţenesc" de redefinire a familiei, iar preşedintele Klaus Iohannis nu numai că s-a declarat împotriva demersului, ci şi împotriva celor trei milioane de romani care vor acest lucru, invocând "discriminarea", scrie ziare.com.

"Conferinţa vine într-un moment de răscruce al demersului cetăţenesc - intrat deja în al treilea an. Contextul actual în plan european este unul vizibil nefavorabil vocilor conservatoare iar în plan naţional, în pofida sprijinului asumat şi declarat al unor membri şi şefi de partide politice, lucrurile stagnează în continuare din varii motive şi justificări, iar preşedintele ţării şi al tuturor romanilor se declară împotriva referendumului, demersului şi a celor 3 milioane de semnatari, invocând un motiv inexistent: discriminarea", se arată într-un comunicat de presă al organizaţiei "referendum pentru România".

Totodată, afirmă sursa citată, conferinţă se va baza "pe înţelegerea cât mai aprofundată a implicaţiilor pe care o au legalizările uniunilor persoanelor de acelaşi sex".

"Lucrările conferinţei vor fi axate pe perspectiva internaţională asupra Referendumului din România, pe înţelegerea cât mai aprofundată a implicaţiilor pe care legalizările uniunilor persoanelor de acelaşi sex, precum şi a parteneriatelor civile le exercită asupra societăţilor din Europa, precum şi pe modelul de mobilizare a societăţii civile în vederea organizării Referendumului, bazat pe experienţa ţărilor care au trecut deja printr-un astfel de proces", mai spune textul citat.

Printre susţinătorii evenimentului se afla platorma civică "Împreună" şi "Coaliţia pentru Familie".


Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că discriminarea va dispărea atunci când societatea în general devine mai conştientă. El a adăugat că în şcoala discriminarea poate fi eliminată mai uşor atunci când dascălii se vor implica, când părinţii se vor implica, când conducerile şcolilor se vor implica şi când această dorinţă de a fi deschişi din partea societăţii se transmite şi clasei, şcolii, sistemului la modul cel mai general.

Vă reamintim, Camera Deputaţilor a adoptat, în 9 mai 2017, cu 232 voturi "pentru", 22 de voturi "împotriva" şi 13 abţineri, iniţiativa cetăţeneasca de revizuire a Constituţiei pe tema definiţiei familiei, astfel că, potrivit propunerii de modificare, alineatul 1 al articolului 48 din Constituţie urmează să aibă următoarea formă: "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor".

Iniţiativa a fost trimisă Senatului pentru dezbatere şi vot.

abonare newsletter