Politică

Daniel Buda: “Comisia Europeană este nevoită din nou să scoată la tablă România pentru a-și da corigența”

Europarlamentarul clujean Daniel Buda atrage atenţia că din păcate, Comisia Europeană este nevoită să tragă de mânecă guvernanții din România care se dovedesc incapabili să își îndeplinească obiectivele asumate, obiective care sunt menite să ofere stabilitate financiară nu doar în România ci și la nivelul Uniunii Europene.

“Astfel, Comisia Europeană propune Consiliului UE să emită o decizie în cazul țării noastre privind faptul că nu a luat măsuri eficiente în ceea ce privește traiectoria de ajustare către obiectivul bugetar pe termen mediu (MTO) precum și recomandarea de a corecta abaterile în acest an sau în anul 2019.

După ce mai ieri Comisarul pentru Dezvoltare Regională, doamna Corina Crețu, a fost nevoită să scoată din adormire Guvernul și ministerele responsabile de absorbția fondurilor europene, iată că astăzi Comisia Europeană, prin vocea Comisarului pentru Finanțe, Pierre Moscovici, trebuie să atace frontal Guvernarea PSD-ALDE din cauza deficitului bugetar. Mai grav este faptul că miniștrii din Guvern, responsabili cu sectoarele vizate, ignoră semnalele primite de la nivel european, trăind în realități paralele, ceea ce pune grav și iremediabil în pericol viitorul României. Reacția și preocuparea domnului președinte Klaus Iohannis sunt cât se poate de justificate în condițiile în care este de notorietate publică incapacitatea instituțională a Guvernului PSD-ALDE privind absorbția fondurilor europene”, a declarat Daniel Buda.  


Acesta cere Guvernului PSD-ALDE să prezinte public proiectele noi demarcate în actualul exercițiu financiar, proiecte prin care banii europeni să devină realități palpabile în România. “Mărturisesc că am încercat să caut aceste proiecte pe site-ul ministerelor de resort dar nici măcar cu lupa nu au putut fi identificate!”, completează Buda.

abonare newsletter