Politică

Cortul campaniei ”Fără penali în funcții publice” a fost VANDALIZAT

Răzbunarea politică sau teribilismul au stat ieri la baza unor acte de vandalism care au avut loc în centrul municipiului Dej.

Cortul campaniei ”Fără penali”, amplasat în zona Parcului Mic din Dej, a fost distrus joi de persoane necunoscute, care au tăiat pereții acestuia pe toate părțile, potrivit someşeanul.ro.

La cortul campaniei nu se afla niciun voluntar, actele de vandalism petrecându-se în perioada de pauză, între orele 12-17. A fost înregistrată o plângere la poliție, iar oamenii legii au demarat cercetările pentru identificare autorilor. Polițiștii au solicitat vizionarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere amplasate în zonă în speranța că vor putea da de urma vandalilor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter