Politică
Clujul primeşte bani de la Guvern pentru refacerea infrastructurii după inundaţii
Guvernul a alocat peste 212 milioane de lei pentru refacerea infrastructurii afectate de inundaţii în 28 de judeţe, printre care şi Cluj.
Guvernul a alocat suma de 212.159.000 de lei pentru refacerea infrastructurii locale afectate în 28 de judeţe ca urmare a cantităţilor foarte mari de precipitaţii căzute în lunile martie - mai şi iunie - iulie, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
"La propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, astăzi, în şedinţa de Guvern a fost adoptată o hotărâre prin care s-a decis alocarea a 212.159.000 de lei pentru refacerea infrastructurii locale afectate în 28 de judeţe ca urmare a cantităţilor foarte mari de precipitaţii care au generat inundaţii, alunecări de teren, au afectat infrastructura hidrotehnică, terasamentele şi malurile de apărare, structura drumurilor, podurilor, podeţelor şi digurilor", a precizat Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Executivului,
Purtătorul de cuvânt al Executivului a arătat că banii vor fi alocaţi din Fondul de intervenţie prevăzut în bugetul de stat pentru anul în curs.
"Sumele sunt alocate atât pentru comunităţile locale afectate de inundaţiile din perioada martie - mai, cât şi pentru comunităţile afectate de inundaţiile din perioada iunie-iulie. În continuare se fac evaluări, având în vedere că în ultima perioadă au mai fost precipitaţii abundente în mai multe zone din ţară şi pe măsură ce aceste evaluări sunt finalizate vom putea interveni", a mai spus Nelu Barbu.
Potrivit unui comunicat de presă al MDRAP, din suma totală de 212,15 milioane de lei, 19,44 milioane de lei vor fi alocate pentru judeţele Botoşani, Braşov, Cluj, Covasna, Mehedinţi, Mureş, Suceava, Vâlcea, Vrancea - pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităţilor naturale produse în perioada martie - mai 2018.
Restul de 192,71 milioane lei vor fi daţi pentru judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea - pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităţilor naturale produse în lunile iunie şi iulie 2018.
"Pagubele au fost estimate în baza evaluărilor făcute de autorităţile administraţiei publice locale, de Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi de către Instituţiile Prefectului din judeţele afectate", menţionează comunicatul MDRAP.