Politică

Liberalii clujeni nu vor comasarea alegerilor

<p />Deputatul clujean Horea Uioreanu a declarat ieri că PNL este împotriva comasării alegerilor în varianta propusă de PDL.

“Este neconstituţionlă, este exclusă o prelungire a mandatelor aleşilor locali, în Constituţie se spune clar că mandatele aleşilor locali se prelungesc doar în cazuri excepţionale, calamităţi de exemplu.Varianta pe care o acceptăm noi este cea a alegerilor anticipate la parlamentare”, a declarat Uioreanu. În opinia deputatului clujean, propunerea PDL de a organiza alegeri comasate prin prelungirea mandatelor aleşilor locali “este doar o mişcare din partea celor de la Putere de a deruta populaţia”. „Este doar o altă încercare de a atrage atenţia de la criza cu care se confruntă românii. Suntem pentru comasarea alegerilor, pentru că este dorinţa majorităţii, dar nu în varianta pe care o propun cei de la Putere”, a explicat Uioreanu.

Vă reamintim că mai mulţi lideri ai Partidului Democrat Liberal, inclusiv premierul Emil Boc au declarat că suprapunerea alegerilor de anul viitor este o idee bună, iar scrutinul local ar trebui “adus” spre cel parlamentar.     A.M.C.

abonare newsletter