Politică

Moldova nu va mai fi asociată cu CORUPȚIA, SĂRĂCIA și EMIGRAȚIA, promite președintele ales, Maia Sandu. O nouă speranță peste Prut!

Candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a câştigat detaşat alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, ea având un avans de peste 15% după numărarea a 100% din voturi, potrivit datelor centralizate de Comisia Electorală Centrală (CEC).

moldova-nu-va-mai-fi-asociata-cu-coruptia-saracia-si-emigratia-promite-presedintele-ales-maia-sandu moldova-nu-va-mai-fi-asociata-cu-coruptia-saracia-si-emigratia-promite-presedintele-ales-maia-sandu

 

 


Conform rezultatelor finale prezentate de CEC, au fost centralizate procesele verbale din toate cele 2.143 de secții de votare. Maia Sandu a primit 943.486 din totalul celor 1.633.628 de voturi valabil exprimate, ceea ce reprezintă 57,75%.

 


Contracandidatul său, actualul preşedinte, socialistul Igor Dodor, care a candidat ca independent, dar care a fost susţinut de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, a fost votat de 690.142 dintre alegători, respectiv 42,25%.

În turul doi al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova s-au prezentat la urne 1.650.104 alegători, ceea ce reprezintă 52,78% din totalul cetăţenilor cu drept de vot. În turul I, prezența a fost ceva mai scăzută: doar 48,54% dintre alegători şi-au exprimat atunci votul.


Maia Sandu: „Moldova nu va mai fi asociată cu sărăcia, corupția și emigrația”

Președintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, le-a mulțumit, luni, votanților din țară și de peste hotare pentru „mobilizarea uimitoare”, dar și oamenilor din alte partide, declarând că „puterea este a cetățenilor”, iar moldovenii au votat pentru „o țară care lucrează pentru oameni”.

„Oameni din satele și orașele din Republica Moldova, oameni din Diaspora, voi ați învins. Victoria este a dumneavoastră, vă mulțumesc pentru mobilizarea uimitoare, pentru încrederea enormă, pentru unitate pe care am creat-o împreună în această campanie. Vă promit că voi prețui și voi consolida această unitate. Oamenii Moldovei sunt buni și corecți, răbdarea lor a fost pusă la încercare de prea multe ori. Când se unesc, moldovenii pot face orice!”, a spus ea.


„Mandatul de președinte nu este un premiu, un privilegiu, ci o mare responsabilitate. Urmează patru ani de muncă asiduă pentru a reclădi instituțiile statului. (...) Moldovenii vor un stat care să nu îi fure, care să nu protejeze hoții, care să gestioneze corect banii adunați de la oameni prin impozite și taxe. Un stat care apără și respectă cetățenii săi”, a completat Maia Sandu.

Președintele ales a promis că după învestire va demara de îndată o serie de consultări cu fracțiunile parlamentare „pentru a găsi soluții la problemele urgente”. Ea a spus că principalele sale obiective sunt oprirea furtului banului public și a schemelor de corupție, respectiv protejarea antreprenorilor și promovarea exportului. De asemenea, Maia Sandu a spus că nu mai dorește ca Republica Moldova să fie asociată cu „corupția, sărăcia și emigrația”.


„Vreau să construim o politică externă cu demnitate, capabilă să aducă beneficii cetățenilor noștri, să apropiem Moldova de standardele europene prin reformă și muncă aici, acasă. Să întărim relațiile de bună vecinătate și parteneriat strategic cu România și Ucraina. (...) Simt că de mine sunt legate multe așteptări și port o responsabilitate uriașă pentru realizarea promisiunilor legate de acest mandat”, a conchis Maia Sandu, într-o conferință de presă.

Igor Dodon: „Să nu uităm că Republica Moldova este o țară parlamentară”

De partea cealaltă, preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Igor Dodon, a făcut, luni, un apel către politicienii de la Chişinău „să nu arunce ţara într-o criză politică”. De asemenea, el a declarat într-o conferinţă de presă că „ştie că sunt doritori acum să arunce ţara într-o nouă criză politică sau destabilizare”.

„Cei care vor să creeze crize politice nu au decât, dar să îşi asume şi consecinţele, să îşi asume şi responsabilitatea pentru situaţia din ţară. (...) O criză politică ar afecta enorm gestionarea situaţiei legale de pandemie şi de blocul social, şi economic. Sunt pregătit pentru orice scenariu. Eu am creat o echipă puternică, echipa Partidului Socialiştilor, care a fost alături de mine şi sunt convins că va fi şi în continuare, iar eu mă angajez în faţa susţinătorilor mei că voi face tot posibilul să apăr acele angajamente şi promisiuni pe care le-am anunţat, acele valori, indiferent ce se va întâmpla în următoarele săptămâni”, a afirmat Dodon.

Președintele Moldovei a declarat că Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, al cărui lider este, „îşi va consolida majoritatea în Parlament” şi „va păstra actualul guvern”. Totodată, el a subliniat că va iniţia discuţii cu toate grupurile parlamentare, inclusiv cu partidul Maiei Sandu, pentru a crea stabilitatea în Parlament. În fine, Igor Dodon a apreciat că un preşedinte fără majoritate parlamentară „nu poate să îşi pună în practică programul politic”, reamintind că „Republica Moldova este o ţară parlamentară”.

„Staff-ul nostru electoral a fixat mai multe încălcări, fără precedent, la acest scrutin prezidenţial. Este vorba de blocarea dreptului de vot pentru cetăţenii care locuiesc în stânga Nistrului, este vorba de transportarea alegătorilor în ţările membre ale Uniunii Europene, este vorba de implicarea prin declaraţii ale diferiţilor oficiali şi influenţarea rezultatului votului (...) O felicit preventiv pe doamna Maia Sandu pentru acest rezultat, dar sunt obligat să apăr votul celor care au votat pentru mine, prin toate pârghiile legale, CEC (Comisia Electorală Centrală), judecată, Curtea Constituţională”, a avertizat Dodon.

Maia Sandu, victorie clară în Diaspora. Igor Dodon, triumf în Transnistria

Candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) a obţinut peste 90% din voturile exprimate de cetăţenii moldoveni din Diaspora.

Potrivit datelor comunicate de Comisia Electorală Centrală (CEC), Maia Sandu a întrunit 92,94% din totalul voturilor exprimate în cele 139 de secţii de votare constituite în străinătate. Astfel, ea a fost susţinută de 243.605 din totalul celor 262.103 care au votat în afara teritoriului Republicii Moldova, în timp ce actualul preşedinte al statului, Igor Dodon, a avut susţinerea a doar 18.498 cetăţeni moldoveni din străinătate (7,06%).

În schimb, preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Igor Dodon, a obţinut voturile a peste 85% dintre alegătorii din Transnistria.

Datele comunicate de Comisia Electorală Centrală arată că în cele 42 de secţii de votare deschise pentru cetăţeni moldoveni din Transnistria au votat 31.071 alegători. Dintre aceştia, 26.658, adică 85,8%, au votat cu Igor Dodon. Maia Sandu a fost votată de doar 4.413 cetăţeni cu drept de vot din stânga Nistrului (14,2%).

CITEȘTE ȘI:

REZULTATE alegeri Republica Moldova. Maia Sandu, victorie detașată, arată exit-poll-urile


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter