Sănătate

Există riscul ca anul şcolar să înceapă online din cauza pandemiei? Răspunsul ministrului Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit duminică, într-o emisiune, despre situația epidemiologică la nivelul țării noastre.

Inquam Photos / Octav Ganea Inquam Photos / Octav Ganea

 

 


Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că statisticile din ultima perioadă indică o dublare a numărului de infecţii cauzate de SARS-CoV-2, însă nu se înregistrează cazuri grave. Ministrul Sănătăţii a arătat, întrebat fiind dacă există riscul ca anul şcolar să înceapă online din cauza pandemiei, că nu vede posibil acest scenariu.

 


Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă, cu privire la riscul ca viitorul an şcolar să înceapă online din cauza pandemiei, că nu crede că acest lucru se va întâmpla, unul dintre motive fiind acela că „noul val pandemic se va epuiza până la deschiderea şcolilor”, lucru aproape sigur, şi va exista un interval de timp cu un număr mic de cazuri. Ministrul admite că în pandemie, unele decizii, inclusiv referitoare la desfăşurarea cursurilor online, au fost de multe ori luate „mai degrabă sub imperiul fricii decât al nevoii”.

 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News
 

„Personal, nu cred acest lucru din două motive. Primul motiv este legat de faptul că acest nou val pandemic se va epuiza până la deschiderea şcolilor, lucrul ăsta aproape sigur şi va exista un interval de timp cu un număr mic de cazuri. Sigur, pot apărea şi alte valuri pandemice, dar până la urmă eu cred că lucrurile au intrat într-o anumită normalitate, pe care am regăsit-o de data aceasta şi la Ministerul Educaţiei, în sensul dorinţei de a păstra şcolile deschise. Şi vom monitoriza, vom propune aceeaşi modalitate de monitorizare a evoluţiei pandemiei în România, dacă va fi cazul, nu automat, care să ţină cont de gradul de solicitare şi de încărcare a sistemului de sănătate, nu, pur şi simplu de un număr de cazuri care poate nu avea niciun fel dă relevanţă sau o relevanţă foarte mică şi care ţinea şcolile închise fără să fie persoane internate în spital. E clar că poţi lua măsuri pe un termen limitat, însă foarte limitat, nu aşa, să ţinem şcolile închise luni de zile, copiii să piardă foarte mult din acumularea de cunoştinţe şi mai ales să piardă foarte mult din modul lor de viaţă şi de dezvoltare normală”, a afirmat ministrul Sănătăţii în emisiunea Insider Politic, duminică. 

Acesta a precizat că discutat cu reprezentanţi ai copiilor, iar elevii i-au mărturisit că le-a lipsit extrem de mult interacţiunea fizică în perioada în şcoala s-a făcut online.


„Aceste decizii, care au fost de multe ori luate mai degrabă sub imperiul fricii decât al nevoii, de persoane care, mă rog, probabil că simt mai puţin emoţia şi empatia, nu cred că sunt cele mai bune în a gestiona o situaţie, o criză de sănătate publică. Măsurile trebuie luate responsabil, secvenţial şi să încerci să găseşti acele elemente care într-adevăr sunt obiective: gradul de încărcare al sistemului de sănătate, accesul la servicii de sănătate, da, dar nu aşa, pur şi simplu să ia o măsură care pune în pericol societatea şi economia”, adaugă ministrul.

CITEȘTE ȘI:

Spitalele din Cluj, gata să reacționeze în cazul unui nou val de COVID-19

Ultimele Stiri
abonare newsletter