Sănătate
Recomandări medicale la începutul şcolii: copiii să nu împartă mâncarea, să aibă şerveţele şi să se spele pe mâini
Medicii recomandă părinţilor înaintea deschiderii școlii să fie atenţi la bolile contagioase care pot să apară odată cu reintrarea copiilor în colectivităţi, dar şi să îi înveţe pe copii să respecte câteva reguli care ţin de igienă. În primul rând, medicii recomandă o grijă suplimentară în ceea ce priveşte spălarea mâinilor.
sursă foto depositphotos.com
Astfel, spălarea pe mâini cu apă şi săpun este cea mai bună metodă pentru a diminua riscul de contactare a bolilor infecto-contagioase, iar din ghiozdanul copiilor nu trebuie să lipsească şerveţelele nazale şi cele umede. După folosirea toaletei şi înainte de masă este obligatorie spălarea pe mâini, iar dacă acest lucru nu este posibil, pot fi folosite şerveţele umede, scrie Ziarul de Iași.
De asemenea, medicii infecţionişti spun că este important ca părinţii să acorde o atenţie deosebită alimentelor pe care le pun în pachetul copiilor şi copiii trebuie să evite să împartă mâncarea.
În cazul în care copilul prezintă simptome ale unor viroze respiratorii, cum ar fi febră, durere de cap, rinoree, dureri musculare, erupţii cutanate, dureri abdominale sau senzaţie de greaţă, este necesar să fie informat medicul de familie, iar copilul să rămână la domiciliu până se află cauza simptomelor. Medicul de familie va urmări evoluţia cazului, iar dacă este nevoie va cere investigaţii suplimentare.
Odată cu reintrarea în colectivităţi, cele mai des întâlnite boli infecţioase sunt hepatita de tip A, herpangina, scarlatina sau virozele respiratorii. Hepatita de tip A sau „boala mâinilor murdare” este o boală infecţioasă care se transmite prin ingerarea virusului de pe alimente, obiecte contaminate sau de la persoane infectate cu care se intră în contact.
„Formele hepatitei A pot varia de la îmbolnăvirea uşoară care durează câteva săptămâni până la forme mai grave care pot dura şi câteva luni. Copii până în 6 ani pot fi asimptomatici. Peste această vârstă simptomele sunt: oboseală, greaţă, vărsături, dureri abdominale, urină închisă la culoare, îngălbenirea tegumentelor şi a albului ochiului. Hepatita se tratează în regim de izolare în cadrul spitalului”, a explicat dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase.
O altă boală care se poate răspândi în colectivităţi este scarlatina, care se manifestă la nivelul pielii printr-o erupţie cu bubiţe mici, roşii, aspre la palpare, dar şi cu febră, frisoane, durere în gât, dificultate la înghiţire. Virozele respiratorii sau cele din categoria entero-virozelor se transmit foarte uşor în colectivitate.
„Copiii nu trebuie trataţi după ureche şi nici cu antibiotice, ci ţinând cont de recomandările medicului de familie, ale medicului specialist de boli infecţioase sau de pe specialitatea în care se încadrează patologia”, a precizat dr. Florin Roşu.
CITEȘTE ȘI: