Sănătate

Clujenii, răpuşi de viroze

25.000 de clujeni au fost diagnosticaţi cu viroze şi pneumonii de la începutul anului. Grav este că numărul bolnavilor este în continuă creştere.

Temperaturile ridicate din ultima perioadă i-a scos din case pe clujeni. Însă soarele a fost “cu dinţi” şi i-a păcălit pe mulţi, făcându-i să se răcească. În ultima săptămână, numărul virozelor şi a pneumoniilor a fost în creştere în judeţul Cluj, iar peste 3300 de pacienţi s-au prezentat la doctor pentru a primi îngrijiri medicale.

Conform reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Cluj: “în perioada 24 februarie – 2 martie, 2.919 de persoane au fost diagnosticate cu infecţii acute ale căilor respiratorii superioare  şi alte 407 cu pneumonii. În această perioadă nu a fost înregistrat niciun caz de gripă”.


De la începutul anului şi până în prezent, 21.919 de clujeni au fost diagnosticaţi cu infecţii acute ale căilor respiratorii şi alţi 3.107 cu pneumonii. O persoană a fost diagnosticată cu gripă, acest lucru fiind confirmat de rezultatul analizelor de laborator.

Când trebuie să ne prezentăm la medic?

Conform specialiştilor, răceala se manifestă prin: dureri de gât sau înroşirea acestuia, dureri de cap, febră, înfundarea nasului sau scurgerea de secreţii nazale sau strănut. Când pacientul manifestă una dintre aceste simptome trebuie să se prezinte la medic.


Pentru a fi evitate răcelile, medicii recomandă să fie evitate spaţiile aglomerate şi să ne spălăm cât mai des pe mâini . Totodată trebui urmat un regim de viaţă sănătos, o alimentaţie bogată în proteine, legume şi fructe.


 


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter