Sănătate

Sute de organizații îi cer ministrului Sănătății să acorde acces GRATUIT pentru avort la cerere. „Măsură va preveni suferința și moartea femeilor”

Peste 250 de organizații ale societății civile din România și internaționale cer ministrului Sănătății și CNAS decontarea procedurii de avort la cerere: „Asigurați accesul gratuit la servicii medicale sigure și protejați femeile!”

Peste 250 de organizații ale societății civile din România și internaționale cer ministrului Sănătății și CNAS decontarea procedurii de avort la cerere / Foto: depositphotos.com Peste 250 de organizații ale societății civile din România și internaționale cer ministrului Sănătății și CNAS decontarea procedurii de avort la cerere / Foto: depositphotos.com

 

 


Într-o scrisoare deschisă, peste 250 de organizații din România și internaționale, solicită ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, și președintei Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adela Cojan, decontarea din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate (FNUASS) a procedurii de avort la cerere. 

 

Între organizații se numără Asociația Moașelor Independente și Centrul FILIA, împreună cu Coaliția pentru Egalitate de Gen și Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor (VIF).


Avortul în România, din ce în ce mai dificil

Accesul la avort a devenit din ce în ce mai dificil în România în ultimii ani, ceea ce nu face decât să crească numărul de avorturi în condiții de risc, iar măsura decontării acestei proceduri va asigura femeilor acces universal și sigur la acest serviciu medical, indiferent de vulnerabilitățile și identitățile lor, arată organizațiile care luptă pentru drepturile sexuale și reproductive în România.

Totodată, astfel va putea fi realizată monitorizarea numărului de proceduri efectuate în instituțiile medicale aflate în contract cu CNAS, lucru care va ajuta la identificarea instituțiilor, localităților și județelor în care acest serviciu medical esențial nu este furnizat.


„Controlul asupra propriului corp reprezintă fundamentul unei democrații, iar această măsură va preveni suferința și moartea femeilor care nu pot avea acces la serviciile de avort din cauza
restricțiilor privind furnizarea acestui serviciu medical reflectate în creșterea numărului de spitale care nu oferă avorturi la cerere, creșterea numărului de județe care raportează 0 avorturi la
cerere în sistemul public de sănătate, creșterea prețului solicitat pentru această procedură, lipsa accesului la educație sexuală și la metode contraceptive (în special pentru grupurile vulnerabile)
și creșterea influenței organizațiilor anti-avort. Asigurarea accesului universal și sigur va permite femeilor din România să aleagă în condițiile lor dacă și cum doresc să trăiască experiența sarcinii și a nașterii. Atragem atenția asupra faptului că accesul la avort a devenit din ce în ce mai dificil în ultimii ani, ceea ce nu face decât să crească numărul de avorturi în condiții de risc”, susțin organizațiile semnatare.

300 de femei au făcut avort în condiții de risc

Astfel, în scrisoarea deschisă adresată ministrului Sănătății și CNAS se arată că, în ultimii trei ani, potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), peste 300 de femei au făcut
avorturi în condiții nesigure. 


Motivul pentru creșterea avorturilor nesigure este faptul că din ce în ce mai multe spitale nu mai oferă pacientelor posibilitatea de a face avort, invocând motive precum cele religioase, etice sau morale, decizia conducerii și a medicilor de a refuza sau criza COVID-19.

„Avortul în condiții nesigure este cauza principală - dar care ar putea fi prevenită - a mortalității și morbidității materne. Acesta poate duce la complicații de sănătate fizică și psihică și la greutăți sociale și financiare pentru femei, comunități și sisteme de sănătate. Motivul pentru această creștere a avorturilor nesigure este că, în ultimii ani, din ce în ce mai multe spitale nu mai oferă pacienților posibilitatea de a face avort. Așa cum se arată în raportul de cercetare al Centrului FILIA, realizat în 2020 - 2021, din cele 171 de spitale care au răspuns la solicitările în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, 51 de spitale au invocat motive religioase ca justificare pentru refuzul de a oferi avorturi la cerere, 20 de spitale au invocat motive etice sau morale, iar 9 spitale au invocat motive legate de criza COVID-19.


Trei spitale au declarat că decizia de a nu efectua avorturi a fost luată de conducere, cu acordul medicilor. Unele spitale au declarat, în răspunsul oficial la solicitările formulate în temeiul Legii
544/2001, că oferă posibilitatea de a efectua avorturi la cerere fără anestezie, ceea ce reprezintă o formă de violență obstetrică ce afectează cele mai vulnerabile femei, cele care nu
au mijloacele financiare pentru a beneficia de o procedură medicală în care să fie tratate cu demnitate”, se arată în scrisoare.

Prețul unui avort la cerere poate ajunge până la 4.500 lei

O altă barieră semnalată de organizațiile societății civile este legată de costurile ridicate ale acestei proceduri, arătând că prețul unui avort la cerere poate ajunge până la 1.000 de lei în sistemul public, respectiv până la 4.500 de lei în sistemul privat.

„(...) În primele șase luni ale anului 2022, potrivit datelor INSP, 13 județe din țară nu au raportat niciun avort la cerere (față de 11 județe în 2021). În trei dintre aceste județe (Olt, Hunedoara și
Vâlcea) nu există acces la avort la cerere nici în sistemul public, nici în cel privat. La nivel național, au fost efectuate 6.728 de avorturi la cerere, dintre care doar 2.597 în spitale publice,
celelalte 4.131 fiind efectuate în clinici și cabinete private, unde prețul unui avort ajunge până la 4.500 de lei. Uneori, femeile, în special cele vulnerabile, nu au acces la avort, fie pentru că
locuiesc într-un județ în care avortul la cerere nu este disponibil, fie pentru că nu își permit să plătească acest serviciu medical în sistemul privat. În spitalele publice, prețul unui avort la
cerere poate ajunge până la 1.000 de lei, iar pastilele pentru avortul medicamentos costă până la 600 de lei, în condițiile în care salariul minim net în România este de 1.524 de lei. Aceste costuri reprezintă o barieră majoră în calea accesului la serviciile de avort la cerere”.

În scrisoare se mai arată că decontarea procedurii de avort la cerere ar aduce și România în rândul statelor europene în care avortul este deja acoperit de asigurarea de sănătate de stat:
Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania, Suedia, Elveția și Marea Britanie.

Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Proteste în Ungaria. Mii de persoane au protestat împotriva decretului ce obligă femeile să asculte bătăile de inimă ale fătului înainte de a avorta

Mesajul anti-avort a pătruns în spitalele din România cu bani de la organizații evanghelice din SUA! Transilvania are cele mai multe comunități de evangheliști

Ultimele Stiri
abonare newsletter