Sănătate
Se legalizează sau nu canabisul medicinal? „Avem un 1,5 milioane de fumători de canabis în România. Știți câte voturi înseamnă asta?”
Specialiști din Marea Britanie și Germania încearcă să convingă autoritățile din România despre beneficiile utilizării canabisului în scop medicinal. Cu toate că Ministerul Sănătății se opune, parlamentarii vor fi chemați să voteze sau nu Legea Canabisului.
sursă foto depositphotos.com
Marți, în Parlamentul României s-a dezbătut legalizarea canabisului în scop medicinal. A fost organizată o conferintă internațională, la care au luat parte specialiști din Marea Britanie și Germania. Asta în contextul în care guvernul german a decis de curând că va legaliza canabisul pentru uz personal.
La noi, principalul argument a fost acela că planta ar putea ameliora durerile și ar putea ajuta în cazurile de anxietate. Totuși, nu toți cei prezenți au fost de acord cu schimbarea legislației din România.
Susținătorii spun că planta ar putea veni în sprijinul pacienților care au dureri extreme, anxietate, dar și pe cei care suferă bolile Parkinson și Alzheimer, o abordare care a luat amploare în ultima vreme la nivel european. Spre exemplu, Germania și Italia discută și ele despre legalizarea canabisului în scop recreativ, asta după ce Malta și Luxemburg au luat deja această decizie.
Adrian Streinu Cercel, președintele Comisiei de sănătate din Senat: „Canabisul nu vindecă, să lămurim și această poveste. Nu reduce tumorile. Nu face nimic din chestia asta”.
Liviu Mihaiu: „Cânepa vindecă, domnule Streinu Cercel. Avem un milion cinci sute de mii de fumători de canabis în România. Știți câte voturi înseamnă asta?”.
Alexandra Cârstea, președinte Asociația „Victoria Mea”: „Pe mama am reușit să o am alături de mine aproape încă 5 ani, deși medicina vorbea despre câteva luni doar. Au fost înlocuite opioidele”.
Mike Barnes, neurolog: „Nu vindecă boli. În schimb, ajută la ameliorarea simptomelor multor afecțiuni. Principalul beneficiu este ameliorarea durerii, într-un mod mult mai eficient decât în cazul opioidelor. În al doilea rând, ajută în cazul anxietății”.
„Profesorul care a venit să ne explice beneficiile canabisului medicial spune foarte clar care este diferența între consumul canabisului recreațional și diferențele între canabisul medicinal și cel recreațional. Diferențele sunt majore. Susținem consumul de canabis în scop medicinal care n-are nicio legătură cu consumul obișnuit de droguri. Știți că lupt pentru soluții pentru pacienții cu boli cronice și profesorul care a venit la această conferință a explicat care sunt beneficiile canabisului medicinal. Este o lege susținută în Parlament, dar care nu e susținută de Ministerul Sănătății, de ministrul Alexandru Rafila. Noi suntem învățați din partea instituțiilor statului ce nu se poate face, ce e imposibil de făcut, ce nu suntem în stare. E greu pentru cineva care vine cu această mentalitate «putem și trebuie să găsim soluții» pentru pacienți să înțeleagă de ce cineva de la Institutul de Statistică sau de la Ministerul Sănătății ne expune câte piedici, cât de greu este să ajungem la soluții de ameliorare a stării de sănătate a pacienților cu boli cronice”, a spus deputatul Emanuel Ungureanu la întâlnirea din Parlament.
Inițiativa privind legalizarea canabisului în scop medicinal s-a transformat în proiect de lege după de Alexandra Ana Cârstea, fiica unei femei răpuse anul acesta de cancer, a inițiat o petiție care a adunat peste 20.000 de semnături, în care cerea ca pacienții cu boli terminale să aibă acces la calmante.
„O să vă vorbesc ca președintele unei asociații de pacienți. Ce a făcut Alexandra este ceva extraordinar. Ea și-a transferat suferința și a transformat experiența ei de viață dură într-o șansă pentru ceilalți. Ce face Alexandra e un lucru rar în politică. Adună pe toată lumea la masă în jurul unui obiectiv strategic, e de strategie națională să găsești soluții inovative pentru pacienții tăi. Mare lucru e să fi empatic cu cei pe care nu-i cunoști, nu i-ai văzut vreodată, dar care au nevoie de canabisul medicinal. Pe mine m-a abordat o pacientă cu cancer, după care mi-au spus și pacienții pe care îi îngrijeam ca și asistent social că-și procurau aceste medicamente la negru, în țara mea, ceea ce mie mi s-a părut inadmisibil. Noi suntem chemați aici să spunem că putem. Noi vom trece și peste reticențele ministerului Sănătății pentru că noi exprimăm voința poporului aici. Toate celelate instituții ale statului trebuie să se supună votului care vine în cazul de față ca o reprezentare corectă a unei nevoi”, a mai spus Ungureanu.
Deputatul USR este convins că această lege va trece în ciuda opoziției ministrului Sănătății, Alexandru Rafila.
Dezbaterea a avut la bază un proiect de lege depus în 2019, în prezent blocat la Camera Deputaților, care ar permite administrarea canabisului la prescripția medicului.
Ce presupune proiectul de lege
Potrivit proiectului de act normativ, pacienții cu boli cronice terminale ar urma să aibă acces, în premieră, la calmante pe bază de canabis cu prescripție de la medicul specialist, utilizând un formular special (ca în cazul morfinei). Senatul este prima cameră sesizată, iar Camera Deputaților este for decizional.
Canabisul ar urma să fie administrat în scop medicinal sub formă de ulei, tinctură, infuzie sau inhalare. Fumatul nu este permis, potrivit proiectului de lege.
Proiectul de act normativ prevede și înființarea Agenției Canabisului (care funcționează în țări precum Republica Cehă, Germania, Olanda), care se ocupă de avizul pentru cultivare, precum și de controlul, verificarea și supravegherea operațiunilor cu canabis în vederea utilizării în scop medical.
CITEȘTE ȘI: