Sănătate
Campanie de donare de sânge la Huedin! Peste 200 de vieți vor putea fi salvate cu sângele donat într-o zi
O campanie amplă de donare de sânge a avut loc marți în Huedin. Peste 200 de vieți vor putea fi salvate cu sângele care a fost colectat în această zi.
Campanie de donare de sânge în Huedin / Foto: Mircea Moroșan - Facebook
Campania a fost organizată de Biserica Ortodoxă Română, Primăria orașului Huedin și Consiliul CIVIC Huedin și este prima de acest fel din anul 2023.
Primarul orașului, Mircea Moroșan, a anunțat că urmează încă două campanii de acest fel:
„Ajutorarea semenilor noștri aflați în suferință trebuie să fie o preocupare neîncetată pentru noi toți. Investițiile de milioane de euro pe care le facem în infrastructura medicală din orașul nostru sunt înnobilate adesea de micile gesturi de umanitate ale fiecăruia dintre noi.
La Huedin, Biserica Ortodoxă Română, Primăria Orașului Huedin și Consiliul CIVIC Huedin și-au dat mâna în organizarea unei ample campanii de donare de sânge. Peste 200 de vieți vor putea fi salvate cu sângele donat azi. Această campanie este prima de anul acesta, iar până la sfârșitul acestui an vor mai fi organizate încă două campanii de donare de sânge. Fii erou la Huedin! Donează sânge!”, a declarat Mircea Moroșan, primarul din Huedin.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: