Sănătate
Antibioticele vor fi interzise? Vor fi „mai greu accesibile” și nu se vor mai putea elibera cu rețetă simplă din farmacie
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, vrea ca antibioticele să fie „mai greu accesibile publicului” și să nu mai poată fi eliberate din farmacie cu rețetă simplă și spune că se gândește la o reglementare în acest sens.
sursă foto depositphotos.com
„Prescrierea de antibiotice trebuie să fie potrivită cu boala, în sensul că antibiotice de rezervă nu trebuie prescrise ca antibiotice de primă intenţie. (...) Eliberarea antibioticelor din farmacie trebuie făcută strict pe reţetă. Ne gândim foarte serios să reglementăm astfel încât antibioticele să nu mai poată să fie eventual eliberate nici măcar pe bază de reţetă simplă. Chiar dacă nu sunt compensate să aibă un regim de eliberare care să le facă mai greu accesibile publicului”, a declarat marți Alexandru Rafila.
În plus, Rafila își dorește introducerea educaţiei pentru sănătate ca disciplină obligatorie în școli.
„Până nu o să introducem ca disciplină obligatorie Educaţia pentru sănătate în şcoli nu o să progresăm în foarte multe domenii, inclusiv în cel al sarcinilor nedorite. Pentru că Educaţia pentru sănătate nu înseamnă doar educaţie sexuală, înseamnă un concept care trebuie predat de personal didactic instruit în acest sens, adaptat vârstei copilului. Cât timp numai 5% dintre părinţi trimit copiii la Educaţie pentru sănătate, care este o disciplină opţională, şi termină doar 2% dintre aceşti copii modulele de educaţie pentru sănătate, nu vom progresa. În noul proiect de lege a educaţiei am discutat cu doamna ministru Deca, sper ca această prevedere privind introducerea în curriculă a Educaţiei pentru sănătate să existe. Sper ca în noul proiect a legii învăţământului la învăţământul preuniversitar să existe această prevedere, sunt optimist.”
România, pe primele locuri la circulaţia bacteriilor multirezistente
Rafila a afirmat că infecţiile asociate asistenţei medicale provocate de bacteriile multirezistente pun vieţile în pericol.
„România este de mulţi ani pe primele locuri în ceea ce priveşte consumul de antibiotice şi circulaţia bacteriilor multirezistente. Ţările care consumă raţional, aş spune, antibiotice, se eliberează mai greu în farmacii, se dau întotdeauna numai antibioticile de primă intenţie, cu foarte mare dificultate se acceptă înlocuirea unui antibiotic decât când există evidenţe clinice foarte clare. Lucrul ăsta trebuie ţinut sub control pentru că noi suntem pe primele locuri în ceea ce priveşte bacteriile multirezistente. Iar infecţiile asociate asistenţei medicale provocate de aceste bacterii pun vieţile în pericol. E o mare provocare şi pentru România. Am publicat de curând proiectul Strategiei naţionale de control a rezistenţei la antibiotice, trebuie să facem paşi concreţi şi bineînţeles că unul din ei este legat de acest lucru”, a declarat Rafila.
România se situează pe primul loc în Europa la consumul de antibiotice, cu peste 25 de doze administrate zilnic la 1.000 de locuitori, la același nivel ca în urmă cu 10 ani, arată un studiu publicat de Centrul European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (ECDC), cu ocazia Zilei Europene de Conștientizare a Consumului de Antibiotice, care este marcată în 18 noiembrie.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Sursă foto depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: