Sănătate

Aproape 500 de studenți și profesori ai UBB au donat sânge pentru bolnavii din spitale

Aproape 500 de persoane au răspuns apelului lansat de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și au donat sânge în campania „Donăm împreună, UBBEAR dă startul!”.

Sute de persoane au donat sânge în prima zi a campaniei derulate de UBB / Foto: Centrul de Transfuzie Sanguină Cluj - Facebook Sute de persoane au donat sânge în prima zi a campaniei derulate de UBB / Foto: Centrul de Transfuzie Sanguină Cluj - Facebook

 

 


Recordul s-a înregistrat în ultima zi când peste 140 de persoane au reușit să doneze sânge, devenind astfel parte din campanie.

 


Campania inițiată de UBB s-a desfăşurat în perioada 27 - 31 martie 2023 la sediul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Cluj și a fost adresată studenților și profesorilor din UBB, dar nu numai lor.

Cea de-a 11-a ediție a campaniei „Donăm împreună, UBBEAR dă startul!″ a cuprins un program de informare și educare a studenților pe tema donării de sânge.


„UBB este parte activă a comunității, iar una dintre misiunile  esențiale ale unei universități este aceea de a genera comportamente și atitudini la nivelul societății”, au declarat organizatorii acestei campanii.
Printre parteneri s-au numărat: Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj, Consiliul Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca (CSUBB), Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB), FC Universitatea Cluj și Restaurantul Colegiul Academic.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Jos pălăria! Medicii clujeni l-au vindecat complet pe Tudor, un pacient care a suferit 22 de operații și a stat 8 săptămâni la ATI din cauza unei complicații grave

Operație cu pacientul conștient, pentru scoaterea unei tumori cerebrale, în Oradea. În timpul intervenției, pacientul a vorbit și a numărat

Ultimele Stiri
abonare newsletter