Sănătate
STUDIU: Pielea cu „aspect normal” poate ascunde cancerul
Pielea fără pete vizibile poate prezenta modificări ale ADN-ului, cauzate de expunerea la soare, care ar putea duce la cancer.
Control la piele / Foto: depositphotos.com
Un studiu realizat de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Queensland (UQ), arată că pielea fără pete vizibile poate prezenta modificări ale ADN-ului, cauzate de expunerea la soare, care ar putea duce la cancer, scrie agerpres.ro.
Studiul, publicat miercuri în jurnalul Science Advances, a analizat corelaţia dintre antecedentele maligne la nivelul pielii unei persoane şi numărul de mutaţii descoperite pe pielea „cu aspect normal”.
„Am prelevat mostre de piele de pe antebraţele a 37 de pacienţi cu cancer de piele expuşi frecvent la soare”, a declarat Ho Yi Wong, autoare principală a studiului şi doctorandă UQ.
Cercetătorii au descoperit că australienii prezintă, în medie, de patru până la cinci ori mai multe mutaţii la nivelul pielii cu aspect normal comparativ cu datele din studii similare realizate în alte ţări, deoarece Australia are un nivel de lumină ultravioletă de două până la patru ori mai mare faţă de cel din Marea Britanie şi din Europa.
Totodată, studiul a comparat persoane de aceeaşi vârstă şi sex care au fost diagnosticate cu cancer de piele, persoanele dintr-un grup având mai multe cancere de piele, iar cele din al doilea mai puţine până la niciunul în ultimii 5 ani. „Am identificat o diferenţă de 45% între grupuri, cu un număr mult mai mare de mutaţii pe antebraţele celor cu mai multe cancere de piele”, a remarcat Wong.
Constatările, conform autorului principal al studiului, Kiarash Khosrotehrani, profesor în cadrul UQ, explică de ce persoanele care au avut deja cancer de piele prezintă un risc mult mai mare de a fi diagnosticate mai târziu cu această afecţiune în aceeaşi zonă a corpului.
„Descoperirile sugerează, de asemenea, că în cazul în care reducem nivelurile de mutaţii la nivelul pielii cu aspect normal, atunci am putea reduce riscul de noi cancere de piele”, a declarat profesorul. De aceea, următorul pas îl reprezintă explorarea terapiilor ce pot reduce cantitatea de mutaţii la nivelul pielii, a adăugat Khosrotehrani.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: