Sănătate
INTERVIU. 53 de ani de medicină clujeană. Dr. Dumitru Zdrenghea: „Ca medic, trebuie să-l privești pe bolnav ca pe o persoană din familia ta”
Dr. Dumitru Zdrenghea, renumit medic cardiolog din Cluj-Napoca, ne vorbește într-un interviu pentru monitorulcj.ro despre cariera sa de 53 de ani și cum s-a dezvoltat medicina clujeană în ultimele decenii.
Dr. Dumitru Zdrenghea are o carieră medicală de 53 de ani / Foto: monitorulcj.ro
După 53 de ani de medicină, dr. Dumitru Zdrenghea de la Spitalul Clinici de Recuperare Cluj-Napoca intenționează să se pensioneze. Acest lucru se va întâmpla în toamna acestui an, când renumitul cardiolog clujean va avea vârsta de 77 de ani.
În cele peste cinci decenii de carieră, dr. Dumitru Zdrenghea a fost martor (și participant) la numeroase schimbări în medicina clujeană. Într-un interviu acordat monitorulcj.ro, medicul ne povestește care au fost perioadele importante din punct de vedere al schimbărilor de tratament și a progresului tehnologic, care au adus bolnavilor o calitate mai bună a vieții, dar și care au fost cazurile sau momentele care i-au rămas întipărite în minte de-a lungul anilor.
Reporter: Există o statistică îngrijorătoare conform căreia peste 60% dintre români mor din cauza bolilor de inimă. Ce părere aveți despre aceste date?
Dr. Dumitru Zdrenghea: „În primul rând, cred că procentul de 60% este exagerat. De ce? Pentru că, mai ales la țară, toate decesele persoanelor de peste 60-65 de ani care nu au fost explorate într-un serviciu spitalicesc sunt trecute automat ca și boală de inimă. Cred că procentul este ceva mai redus. Pe de altă parte, în toată lumea se înregistrează o creștere a mortalității prin boli cardiovasculare deoarece acestea sunt boli ale vârstei medii și ale vârstei înaintate. Odată cu creșterea duratei vieții, numărul celor care fac boli cardiovasculare este mai mare. Să nu uităm încă ceva pentru că e un subiect de actualitate: noi știam că boala canceroasă este o boală relativ mortală. Prin progresele care s-au făcut în ultimele decenii, mai ales în ultimele 2 decenii, și mai ales cu anticorpii monoclonali, bolnavii oncologici trăiesc mult. De multe ori, cancerul devine o boală cronică. Iar acești bolnavi, datorită tratamentului pe care-l fac, atât radioterapiei, cât și chimioterapiei, au risc de afectare cardiacă, încât a apărut aproape o nouă specialitate care este cardio-oncologia. În acest caz, ei au de fapt cancer, dar mor prin boli cardiovasculare într-un procent oarecare, inclusiv tromboze renoase, embolii, șamd.”
CITEȘTE ȘI:
Cancerul, o boală de sistem. Nadim Al Hajjar, chirurg: „Nimeni nu e scutit de dezvoltarea unui cancer de colon sau rect” Cum îl putem preveni?
Dan Eniu, chirurg oncolog și profesor UMF Cluj: „1 din 8 femei fac cancer de sân.” Ce măsuri de prevenție poți lua și cum îți afectează stilul de viață sănătatea?
R: Care sunt factorii de risc și ce ar trebui să facem ca să prevenim?
Dr. Dumitru Zdrenghea: „Sigur că bolile cardiovasculare sunt tot mai întâlnite pentru că factorii de risc cardiovascular care sunt foarte mulți - inclusiv bolile oncologice, dar mai este boala cronică de rinichi și o mulțime de alte afecțiuni. Există, însă, trei mari factori de risc cardiovasculari care sunt:
- dislipidemie și, în primul rând, creșterea colesterolului
- hipertensiunea arterială
- fumatul
Și acum se adaugă un al patrulea factor de risc, care e tot mai frecvent - diabetul zaharat. Acești factori sunt tot mai frecvenți, cu excepția fumatului, care are tendința de a se diminua inclusiv în fața noastră. Bolile cardiovasculare se înmulțesc peste tot în lume, chiar și în țările care tradițional nu aveau astfel de boli, cum erau cele din Africa, Asia și odată cu creșterea nivelului de trai se înregistrează această creștere pentru că: stresul este mai mare, oamenii devin mai bogați, iar supragreutatea și obezitatea, care se asociază de multe ori și cu diabetul zaharat, cresc riscul cardiovascular. Nu trebuie să uităm că schimbarea stilului de activitate (au apărut roboții, în curând stăm mai mult la butoane) din păcate a scăzut activitatea fizică. Sedentarismul este un factor de risc cardiovascular.
Activitatea fizică ne protejează de bolile de inimă degenerative: ateroscleroza, infarctul, angina, stopul cardiac șamd. Numărul acestora a crescut, dar s-a demonstrat că activitatea fizică zilnică sau de cel puțin 5 ori pe săptămână, cel puțin o jumătate de oră, este capabilă nu să înlăture boala, ci să întârzie apariția ei clinică cu până la 40%. În loc să facem infarctul miocardic la 60 de ani, o să-l facem la 85 de ani, ceea ce nu înseamnă câștig numai de ani de viață, ci câștig de viață. Nu este suficient să dăm ani vieții, ci să dăm viață anilor.”
CITEȘTE ȘI:
Semnele unui infarct. Află ce simptome ar trebui să ne îngrijoreze și care sunt factorii de risc
R: Dacă vorbim despre calitatea vieții, cum vi se pare că s-a dezvoltat medicina din acest punct de vedere, al tratamentelor care pot face viața pacienților mai ușoară?
Dr. Dumitru Zdrenghea: „Nu numai în cardiologie, dar eu în cardiologie am prins vremea când aveam foarte puține medicamente și foarte puține posibilități invazive de tratament: de pus un stimulator cardiac, de desfundat o arteră coronară, de rezolvat o tulburare de ritm... Lumea trăia mai puțin și calitatea vieții era mai proastă. Din punctul ăsta de vedere, progresul este uriaș. Eu am terminat în 1970 (n.r. - universitatea), din 1980 mai fac doar cardiologie. Întâi am făcut și medicină internă și cred că sunt țări în care și acum înainte de a face altă specialitate se fac 4 ani de medicină internă. Asta îți dă o pregătire integrativă pe care mulți nu o au. Dacă te apuci direct de coronarografii nu o să știi altceva. Progresul este foarte mare, dar este limitat. Se știe, nu numai în medicină, și în alte domenii: putem face mult mai mult, dar ne lipsesc banii și oamenii. Dacă vorbim despre ablațiile de tulburări de ritm... ca să pregătești un om îți trebuie 2-3 ani. De aceea, din păcate, deși se știe ce se poate face, acest lucru nu se poate aplica. Conceptul de viață sănătoasă este cel care ne asigură cel mai mult statistic că vom face mai puține boli cardiovasculare și că anii pe care-i vom trăi vor fi activi, nu pasivi și de suferință. Noi avem bolnavi cu boli de insuficiență cardiacă severă care trăiesc de zece ani, dar trăiesc prost și trebuie să fie îngrijiți.”
R: Dar acest progres cum a fost văzut de la Cluj?
Dr. Dumitru Zdrenghea: „La Cluj s-a dezbvoltat ca în alte părți. Când am terminat eu medicina și în 1971 am ajuns la Clinica Medicală 1, care era clinica de interne cu profil de cardiologie, nu aveam la dispoziție decât electrocardiografie și Röntgen. Puteam face radiografii, radioscopii și mai era o metodă, fonocardiografie, care îți oferea niște lucruri, dar nu foarte multe. Ei bine, cu timpul am progresat pe două căi. Pe calea diagnosticului: aici e imagistica. A fost prima ecografia, apoi a venit CT-ul, RMN-ul... acestea nu se pot face la toată lumea, dar ne-au arătat foarte multe lucruri în plus. Noi acum putem să vedem cât e de mare inima, cât e contractivitatea, pot să văd cum e valva, pot să văd din timp (nu numai în acel moment) dacă apar simptome severe. Așa că în anumite situații pot să recomand medicație și stil de viață care va întârzia momentul în care va trebui făcută o intervenție chirurgicală. Bolile valvelor inimii erau dese mai demult pentru că reumatism era boala tinerilor, acum e a bătrânilor. De ce? După 50 de ani încep să se depună calciu pe valve și valvele nu mai funcționează cum trebuie. Acum majoritatea intervențiilor chirurgicale se fac la vârstnici.
Deci, acest progres ne-a deschis orizontul, e ca și cum am face secțiuni pe inimă și am vedea ce se întâmplă acolo. Ne-a dat și alte posibilități. Noi când facem un EKG 8 secunde, pacientul trebuie monitorizat 24 de ore. Mi-a dat posibilitatea să-l urmăresc la domiciliu când îi e rău, care e un mare plus, pentru că pacientul când vine la mine poate să nu mai aibă simptomele. CT-ul ne-a dat posibilitatea de a vedea arterele coronare fără să facem coronarografie. Coronarografia a existat, dar se făcea puțin. Acum se face mult mai mult. Au venit posibiltățile de tratament, nu numai medicamentos, ci de a restabili dacă se poate, funcția. Pui un stent, ai restabilit irigația respectivă, faci o ablație, bolnavul nu mai face tulburări de ritm - este vindecat sau semi-vindecat.
CITEȘTE ȘI:
UMF a deschis Muzeul Școlii Medicale Clujene! Aici găsim biroul profesorului Iuliu Hațieganu și primul microscop fabricat în România. VIDEO
R: Care au fost „perioadele cheie” în medicina clujeană?
Dr. Dumitru Zdrenghea: „Dacă facem o rememorare în Cluj, putem spune că primul mare progres a fost prin anii 65'-70' când au început să se facă (eu nu terminasem încă studiile) cateterisme cardiace simple la cei care aveau boli din naștere. Acum bolile din naștere se tratează în primul an din viață, se și operează. După aceea, în 1974-1975 am început să dăm șocuri electrice, ceea ce era foarte important pentru că în cazul unui bolnav care făcea stop cardiac, cu șoc electric puteai să-l readuci la viață sau la unul care făcea tulburare de ritm puteai să scoți din tulburarea de ritm. În 1980 a apărut ecocardiografia care ne-a lărgit extraordinar orizontul. Apoi au apărut stimulatoarele cardiace. În România au început să se pună prin 70 și ceva. Se puneau numai la București și la Târgu Mureș, unde erau clinicile cardiovasculare. Acolo, la bolnavii operați, uneori trebuia să le pună imediat. Am început și noi apoi să punem. Eu am pus primul stimulator în data de 9 mai 1981, la Cluj-Napoca. Aceste stimulatoare i-au salvat pe bolnavii care aveau bătăi rare ale inimii sau pauze mari în activitatea cardiacă. Consema din nou un mare progres.
În 1982 s-a înființat o clinica de cardiologie (a actualului Institut al Inimii) care a început să facă arteriografii. Făceam și înainte, dar destul de puține și cu niște metode mai primitive. În acea clinică au început să se facă coronarografii. Așa se vedeau pacienții cu stenoze strânse, îi trimiteam la bypass. Îi operau și ocoleau artera respectivă. Ablațiile au apărut către anii 2000. După aceea au început să apară, sigur, testele de efort - se făceau și înainte, dar destul de primitiv și se luau în considerare numai anumite teste. Aceste teste de efort s-au dezvoltat și noi am contribuit mult. Eu am venit în 88' la Clinica de Recuperare unde testele de efort erau de bază. Eu nu pot să pun un bolnav să facă antrenament fizic dacă nu-i știu capacitatea de efort și există multe variante ale testelor de efort. La ora actuală sunt cuplate nu numai cu electrocardiograma, care ne arată modificările, ci și cu ecocardiografia, cu scintigrafia. În Cluj au început să se facă scintigrafii cardiace prin anii 1990, aceste metode nucleare.
CITEȘTE ȘI:
Sergiu Pașca, profesor la Universitatea Stanford: „Cred că am putea transforma Clujul într-un loc de excelență în cercetarea biomedicală”
Angiografiile CT au apărut prin anii 2000, iar de prin 2010 a început să se dezvolte și RMN-ul cardiac. Primele stimulatoare cardiace le-am pus la Medicală 1 în 1981. De asemenea, noi am inițiat electrofiziologia terapeutică, respectiv ablațiile, iar la ora actuală suntem al doilea centru din țară ca număr de proceduri pentru bolnavii cu tulburări de ritm . Facem cam 450 de intervenții și ablații pe ani. Nu sunt ușoare, unele durează 3-4 ore. Stimulatoare cardiace acum, la Recuparare, punem vreo 300. Facem și coronarografii acum. Noi ne-am specializat pe tulburări de ritm și am rămas și cu un sector pe recuperare, însă încercăm să facem mai multă prevenție. Încercăm să promovăm și ceea ce se numește „recuperare la distanță” - remote rehabilitation. Îți vine bolnavul, îți stă 3 zile, l-ai evaluat, face 2 antrenamente aici să vezi cum reacționează, mai ales cei care au boală mai severă, după care îl trimiți acasă. Îi spui ce să facă și îl urmărești prin telereabilitare”
R: Ce cazuri, complexe sau impresionante, v-au rămas întipărite în minte după 53 de ani de activitate?
Dr. Dumitru Zdrenghea: „Cel mai complex caz pe care l-am avut a fost o bolnavă care a făcut 200 și ceva de stopuri cardiace, inclusiv în timp ce era ablatată, pentru că era pe tulburare de ritm , și trăiește și la ora actuală. E foarte greu să spun ce cazuri mi-au rămas. Primul caz care m-a impresionat a fost cu o femeie. Eram la Medicala 1, făceam medicină internă și m-au lăsat pe mine pe secția de dializă. Atunci se făceau multe avorturi toxice și țin minte o bolnavă de vreo 30 și ceva de ani care a murit cu septicemie în urma unui avort. Îi țin minte și numele pentru că a fost primul caz care mi-a decedat. Mi-a mai rămas în minte, sigur, primul stimulator cardiac pentru că m-am chinuit cu el. Atunci lumea era mai restrictivă, nu prea se învățau unii pe alții. Am fost la București, m-am tot uitat cum pun medicii stimulatoare, dar nu m-au lăsat să pun mâna. Și atunci, primul stimulator cardiac l-am pus împreună cu un chirurg în șase ore. Acum se pun într-o oră. Îmi mai amintesc cu foarte mare satisfacție și prima ecografie sau primele studii electrofiziologice, când am băgat o sondă în inimă și am întrerupt o tulburare de ritm. Apoi, a fost o surpriză plăcută când am venit la Recuparare pentru că am învățat foarte mult despre prevenția bolilor cardiovasculare și am încercat să îmbinăm aici, eu și colegii care au venit după mine, asitența acută cu recuperarea pentru că e mare lucru să-l iei pe bolnav de prima dată, să-i vezi progresul de la început.
Dacă vreți să vă zic ce îmi rămâne mie în minte după 53 de ani de activitate, și aici sunt de 35, iar la toamnă o să mă pensionez, este această posibilitate de a asigura o asistență medicală completă în același loc. De altfel, nu este invenția noastră pentru că peste tot este munca în echipă, însă nu poți face medicină singur, nu poți știi tot. Așa că trebuie să te asociezi și să-i oferi bolnavului cele mai bune sfaturi de viață, cel mai bun tratament atât medicamentos, cât și nemedicamentos”.
Munca în echipă, esențială pentru un tratament bun
Dr. Dumitru Zdrenghea spune și că după cei 53 de ani activitate și-a dat seama că este foarte importantă munca în echipă și colectivul. El a evidențiat că și personalul mediu sau de îngrijire joacă un rol foarte important în tratarea pacienților:
„Sper că am contribuit și ca didact la pregătirea tinerilor. Avem un curs de electrocardiografie, de EKG, la care am avut clienți de două ori pe ani timp de aproape 35 de ani și cred că toți din Ardeal învață de la noi. Am scos și manuale în 5 ediții, împreună cu colegi mei am făcut tot. Înainte eram 5 oameni, acum suntem 15, și se poate face o activitate mult mai bună. Aș putea să spun că colectivul nostru a redactat vreo 34 de cărți în perioada asta în care am lucrat eu aici, la Recuperare. Și mai avem vreo 30 de contribuții în alte manuale. Din punct de vedere al recuperării, dar și al tulburărilor de ritm, suntem o unitate destul de cunoscută și ce mai vreau să evidențiez este că am zis munca în echipă, iar în echipă intră și personalul mediu. Noi fiind spital de recuperare, personalul mediu este plătit ca într-un spital de recuperare, nu ca într-un spital de urgență. Și totuși, acești oameni ne-au ajutat să facem ceva mai mult decât ce se face la recuperare. Aacest personal mediu sau chiar personalul de îngrijre au muncit mai mult decât trebuiau, prin devotament și datorită faptului că au văzut că bolnavii cărora le aplicăm aceste metode moderne sunt niște bolnavi care pot să plece acasă și să aibă o viață aproape normală. Toată lumea are importanță. Ca muncă toate sunt necesare, pentru că dacă nu este igienă în secție, pacienții se îmbolnăvesc. Și un lucru pe care cred că am reușit să-l fac eu și colegii mei este un colectiv care să respecte toate categoriile de oameni care lucrează - avem asistente foarte bune, îngrijitoare foarte bune și niște oameni foarte devotați”.
CITEȘTE ȘI:
Nadim Al Hajjar, chirurg și profesor la UMF Cluj: „În sala de operație, detaliile fac diferența“
Prodecan UMF, despre riscurile drogurilor. „Drogul de club”, experiența palpitantă care îți pune viața în pericol
R: Ce sfat ați putea să le dați studenților sau tinerilor medici?
Dr. Dumitru Zdrenghea: „Medicina este o meserie grea care te consumă. Dacă vrei să te faci medic și să fii medic adevărat, indiferent de specialitate, trebuie să știi că o parte din viața ta personală este afectată. Deci, trebuie să-ți dorești să faci asta. Dacă o faci doar din obligație, sau din alte motive, nu o să reușești să o faci cum trebuie. Trebuie comunicare cu bolnavul, compasiune, încredere... despre care vă pot vorbi zile întregi. Eu le-aș da un sfat: să-l privească pe bolnav ca pe o persoană din familia lor, și ca asistență și comportament. I-aș sfătui și să-și facă o pregătire de bază largă de la început. Un personaj celebru spunea cultura este ceea ce rămâne după ce ai învățat tot. Deci, trebui să știi un pic de medicină internă... ca să vezi bolnavul în totalitatea lui și numai după aceea să te specializezi. Un doctor care face intervențional nu mai are timp să facă altceva prea mult, dar întâi trebuie să aibă o pregătire de bază și după aceea să facă pregătirea specială.
Le-aș spune că acel dicton Primum, non nocere să rămână foarte important. Să nu fii prea curajos. La ora actuală când avem atâtea posibilități, uneori am vrea să facem rapid ceva, dar trebuie să facem doar când știm sigur că putem fără să-i facem rău bolnavului. Le mai zic să citească mult, să gândească și mai trebuie un lucru: oricât ai fi de bun îți trebuie o practică medicală și o experiență medicală, trebuie să ai răbdare și să înveți meserie pe lângă cineva. Îți trebuie câțiva ani pentru a putea fi pe picioarele tale, iar când ajungi acolo, trebuie să-i înveți și pe alții, să nu ții tot pentru tine.”
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
