Sănătate
Creștere alarmantă a cazurilor de diabet. „Numărul pacienților a crescut cu o treime”. Serviciile medicale de prevenție sunt gratuite
Într-un interval de câțiva ani, numărul de pacienți diabetici din România a crescut cu o treime, de la 860.558 la 1.121.651 de cazuri. Care sunt cele mai eficiente metode de prevenție?
Numărul pacienților diabetici, în creștere/Foto: pexels.com
În intervalul 2018-2022, numărul cazurilor de diabet a crescut îngrijorător. Potrivit datelor oficiale, la sfârșitul primului trimestru al acestui an, în România figura un număr de 1.028.277 de asigurați, încluși în programul național de diabet zaharat.
Spre exemplu, în urma unui program de evaluare derulat în aceeași perioadă în 46 de școli din Cluj-Napoca, dintr-un număr de 3.682 de copii (ciclul gimnazial de clasa a V-a), peste 1.000 de elevi (29% din cei evaluați, adică ~1068 de elevi) din municipiu se încadrau în criteriile de risc privind dezvoltarea diabetului zaharat de tip 2.
Metode de prevenție a diabetului
Potrivit specialiștilor din domeniul medical, tendinţa de creştere a cazurilor de diabet poate fi combătută prin prevenţie.
Serviciile medicale de prevenţie care pot fi accesate gratuit sunt hemoleucograma completă, VSH, glicemie, colesterol seric total, LDL colesterol, creatinina serică cu determinarea ratei de filtrare glomerulară estimată - RFGe, TGO, TGP, determinarea raportului albumină/creatinină urinară.
În ceea ce priveşte femeile cu vârsta între 18 şi 39 ani care planifică o sarcină, acestea beneficiază de următoarele investigaţii medicale de prevenţie decontate de CNAS - Casa Naţională de Asigurări de Sănătate: senologie imagistică, examen Babeş-Papanicolau la doi ani, VDRL (Veneral Research Disease Laboratory), care testează infecţia cu sifilis.
„În cazul diabetului, depistarea timpurie se face într-un mod foarte simplu: printr-o verificare a glicemiei. O viaţă sănătoasă mâine începe astăzi cu un control preventiv la medicul de familie. Pentru persoanele active, care au între 18 şi 39 de ani, poate această vizită nu este prioritatea zero astăzi, în special dacă nu ne doare nimic sau nu avem nicio îngrijorare medicală, de unde şi probabilitatea de a amâna această vizită medicală”, potrivit reprezentanților Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
CITEȘTE ȘI:
Peste 1.000 de elevi din Cluj-Napoca riscă să dezvolte diabet de tip 2! Obezitate și tensiune arterială crescută, constatate la copii
În cadrul unei prime consultații, medicul de familie evaluează expunerea la factorii de risc finalizată prin completarea riscogramei corespunzătoare pentru grupa de vârstă şi sex.
În cel mult 90 de zile de la prima consultație, medicul realizează intervenţia individuală privind riscurile modificabile - consiliere privind stilul de viaţă sănătos: activitate fizică, nutriţie, prevenire accidente, fumat, alcool, droguri, violenţă, depistarea copiilor cu antecedente familiale de depresie, autovătămare deliberată, afecțiuni de sănătate mintală comorbide sau afecțiuni medicale cronice, experiența unui eveniment negativ major.
În prezent, 529 de milioane de oameni din întreaga lume au diabet. Fiecare ţară din lume se va confrunta cu o creştere a numărului de cazuri de diabet în următorii 30 de ani, în absenţa unor acţiuni concrete de prevenție, potrivit unui studiu publicat în iunie 2023 de cercetătorii Institutului pentru Metrică şi Evaluarea Sănătăţii din cadrul Universităţii Washington din Statele Unite. Conform proiecţiilor, cifra va creşte de peste două ori, la 1,3 miliarde de persoane până în 2050.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: