Sănătate

Doi pacienți au „renăscut” la Cluj, datorită transplantului. Familia unui pacient în moarte cerebrală a dăruit o şansă la viață.

Doi pacienți au primit o șansă nouă la viață prin transplant, datorită medicilor clujeni și a familiei unui pacient aflat în moarte cerebrală.

Doi pacienți au primit o șansă nouă la viață prin transplant/ Foto: Agentia Nationala de Transplant - Facebook Doi pacienți au primit o șansă nouă la viață prin transplant/ Foto: Agentia Nationala de Transplant - Facebook

 

 


Familia unui pacient aflat în moarte cerebrală în Oradea a decis să transforme durerea în viață și să dăruiască o șansă unor semeni necunoscuți.

 


În urma prelevării de organe, doi pacienți din Cluj au „renăscut”.

„La Spital Clinic Județean de Urgență Bihor - Oradea, familia îndurerată a unui pacient aflat în moarte cerebrală, găsea puterea de a ajuta alți oameni, de a oferi altor familii șansa de a-i avea pe cei dragi alături, fiind de acord cu donarea de organe. Ca de fiecare dată, echipa ATI și de coordonare a spitalului orădean, a făcut dovada profesionalismului şi împreună cu echipa chirurgicală de prelevare a ICUTR Cluj – pentru rinichi, au încheiat cu succes una din etapele activității de transplant. Astfel, alți 2 pacienți erau salvați prin transplant renal la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal - ICUTR Cluj.


În spatele acestor victorii pentru viață stau miile de ore de muncă, de abnegație și dăruire a unor profesioniști care și-au dedicat viața și cariera acestei activități”, a transmis Agenția Națională de Transplant Renal.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Primul transplant renal la copii din 2024, la Cluj-Napoca! O fetiță de 8 ani a scăpat de dializă.

2.300 de pacienți, pe lista de așteptare pentru transplant de rinichi la Cluj! 2.500 de transplanturi renale din 1992 până în prezent.

Ultimele Stiri
abonare newsletter