Sănătate
Un deces cauzat de gripă, în doar o săptămână. Clujul rămâne în topul județelor cu cele mai multe cazuri.
Un deces cauzat de gripă a fost înregistrat în săptămâna 11 - 17 martie. Clujul este al doilea județ din țară la numărul de cazuri de gripă.
Incidenţa infecţiilor respiratorii a avut un trend crescător în săptămâna 11 - 17 martie faţă de săptămâna anterioară/ Foto: pexels
Incidenţa infecţiilor respiratorii a avut un trend crescător în săptămâna 11 - 17 martie faţă de săptămâna anterioară, dar s-a situat sub nivelul mediu calculat pentru ultimele sezoane, a informat, joi, Institutul Naţional de Sănătate Publică citat de Agerpres.ro
În aceeaşi săptămână, a fost comunicat un deces confirmat cu virus gripal.
Potrivit INSP, în perioada de referinţă, s-au raportat 86.097 cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii), înregistrându-se cu 13,9% mai puţine cazuri comparativ cu aceeaşi săptămână a sezonului precedent (99.969) şi cu 13,1% mai multe cazuri comparativ cu săptămâna anterioară (76.120). Variaţia în minus faţă de media calculată de 94.546 a cazurilor din ultimelor sezoane (2016 - 2023, fără sezoanele pandemice) a fost de 8,9%.
În acelaşi interval, s-au înregistrat 825 cazuri de gripă clinică la nivel naţional, comparativ 2.126 cazuri în aceeaşi săptămână a sezonului precedent şi cu 953 înregistrate în săptămâna precedentă, existând în continuare o scădere a activităţii gripale.
Clujul rămâne în topul județelor cu cele mai multe cazuri de gripă clinică
Cele mai multe cazuri de gripă clinică au fost raportate în Bucureşti (218) şi în judeţele Cluj (63), Prahova (60) şi Braşov (53). În restul judeţelor numărul de cazuri a fost mai mic de 50.
Au fost confirmate de laborator, în perioada 11 - 17 martie, 41 cazuri de gripă (trei cu virus gripal AH1, patru cu virus gripal AH3, 23 cu virus A nesubtipat şi 11 cu virus B).
De la începutul sezonului, au fost raportate 2.185 cazuri de gripă confirmate de laborator, dintre care: 364 cazuri cu virus gripal AH1, 331 cazuri cu virus gripal AH3, 63 cazuri cu virus gripal B, 1.421 cazuri cu virus gripal A nesubtipat, şase cazuri cu virus gripal AH1 şi AH3, 75 coinfecţii de virus gripal cu SARS-CoV-2, 29 coinfecţii de virus gripal cu VRS, două coinfecţii de virus gripal cu SARS-CoV-2 şi VRS.
De la începutul perioadei de raportare (2 octombrie 2023) au fost comunicate 100 decese confirmate cu virus gripal.
Până la data de 17 martie, au fost înregistrate în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV) un număr de 1.077.555 persoane vaccinate antigripal, dintre care 1.052.561 din grupele populaţionale care beneficiază de decontare în regim compensat.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: