Sănătate
Spitalele din Cluj care asigură permanența de Crăciun și Anul Nou. Unde puteți merge cu urgențe de sărbători?
Asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească şi spitalicească este asigurată în permanenţă în perioada Crăciunului și Revelionului, în toate unităţile sanitare publice.
Spitalele din Cluj care asigură permanența de Crăciun și Revelion| Foto: CJ Cluj
Unitățile sanitare aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj, precum și cele care își desfășoară activitatea în imobile ce aparțin forului administrativ județean, vor asigura permanența pe întreaga durată a minivacanței prilejuite de sărbătorile care se apropie, respectiv Nașterea Domnului Iisus Hristos și Revelionul.
„Este foarte important să amintim clujenilor faptul că, în situația nedorită în care vor avea nevoie de asistență medicală de specialitate în zilele care urmează, pot apela cu maximă încredere la medicii din spitalele noastre. Personalul din instituțiile sanitare aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj rămâne în slujba pacienților”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
În scopul menținerii continuității activității și a actului medical, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii (Str. Moților nr. 68) vor funcționa, în intervalul 25 – 29 decembrie a.c. și 1 – 7 ianuarie 2025, secțiile clinice Pediatrie I, II și III, Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, ATI, Psihiatrie Pediatrică, Neonatologie Prematuri, precum și Laboratorul Radiologie și Imagistică Medicală și Unitatea de Primire a Urgențelor. De asemenea, părinților li se reamintește posibilitatea de a apela oricând, în regim non-stop, serviciul de call center pentru urgențe pediatrice ALOPEDI 0364-917.
În cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” (Str. B.P. Hașdeu nr. 6) permanența va fi asigurată, în perioada 25 – 29 decembrie și 1 – 7 ianuarie 2025, prin intermediul liniilor de gardă ale secțiilor terapie intensivă, chirurgie toracică și pneumologie.
Totodată, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (Str. Iuliu Moldovan nr. 23) vor funcționa, în zilele de 25 – 29 decembrie și 1 – 7 ianuarie 2025, liniile de gardă pe spital, terapie intensivă și camera de gardă.
Spitalul Clinic de Recuperare (Str. Viilor nr. 46-50) va asigura permanența, în perioada 25 – 29 decembrie și 1 – 7 ianuarie 2025, prin intermediul liniilor de gardă ale secțiilor terapie intensivă, cardiologie, neurologie, ortopedie și chirurgie plastică.
Nu în ultimul rând, Centrul de Permanență situat pe Aleea Băița va funcționa în regim de 24 de ore din 24.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: