Sănătate

200 de medicamente noi vor fi compensate de anul viitor

Lista medicamentelor compensate nu a mai fost actualizată în România din anul 2008, aceasta fiind cea mai lungă perioadă din Uniunea Europeană.

Aproape 200 de medicamente, dintre care multe inovative, ar urma să fie decontate, începând cu anul 2014. Potrivit evz.ro, la Ministerul Sănătăţii au fost depuse dosare pentru 167 de medicamente, în vederea evaluării şi includerii lor pe lista de compensate. Comisiile de specialitate vor stabili, în perioada următoare, pentru câte dintre acestea se impune ca statul să plătească şi în ce cuantum. Aproape 90% dintre cele 167 de medicamente propuse spre compensare reprezintă molecule noi, salvatoare de vieţi, la care alţi cetăţeni din UE au acces de şase ani. Producătorii de medicamente şi asociaţiile de pacienţi au cerut în nenumărate rânduri acest lucru, iar în luna mai a fost elaborată o metodologie nouă de includere a tratamentelor în lista de compensate. Reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi speră ca noua listă de compensate să intre în vigoare din 1 ianuarie 2014. Producătorii de medicamente spun că semnalele primite de la Ministerul Sănătăţii sunt pozitive.

Ultimele Stiri
abonare newsletter