Sănătate

Ministrul Sănătăţii lansează acuzaţii grave la adresa medicului clujean Dan Luscalov

Ministerul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, sesizează Agenţia Naţională de Integritate privind posibile stări de conflict de interese şi nereguli la Agenţia Naţională de Transplant, toate centrele de transplant urmând a fi verificate, a anunţat, miercuri, ministrul Sănătăţii.

"În octombrie am trimis Corpul de Control la Agenţia Naţională de Transplant (ANT), a trezit reacţii negative. Corpul de Control a verificat prin sondaj patru centre de prelevare şi în toate aceste patru cazuri au fost găsite nereguli majore. Centrele verificate sunt din Brăila, Alba Iulia, Ploieşti şi Reşiţa. Agenţia Naţională de Transplant a acreditat aceste centre chiar dacă nu îndeplineau criteriile, nu aveau aparatura necesară detectării morţii cerebrale. Vor fi verificate toate centrele acreditate. La Agenţia Naţională de Transplant nu există proceduri de prelevare. Nu există un registru al organelor prelevate, deşi era o obligaţie a ANT, a fost încălcată legea 90. În lipsa registrelor, fiecare spital îşi întocmeşte propriile liste. Am găsit la ANT probleme privind un proiect european, doctorul Adrian Luscalov presta servicii pentru doctorul Luscalov Adrian, am înaintat o sesizare către Agenţia Naţională de Integritate privind existenţa unei posibile stări de conflict de interese", a declarat ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

Totodată, Vlad Voiculescu a anunţat că vor fi sesizate autorităţile competente pentru suspiciuni de fals şi uz de fals la Autoritatea Naţională de Transplant.


"Există suspiciuni la cheltuirea banului public. Există un caz în care un şofer a semnat un raport. S-a încălcat legea 95 de către doctorul Luscalov prin desemnarea doctorului Zota în funcţia de coordonator. Nu există această funcţie. Între 2013-2016, Consiliul Ştiinţific nu s-a întrunit decât de patru ori, deşi era obligatoriu să o facă lunar, iar o parte dintre membri sunt decedaţi. Vom sesiza autorităţile competente pentru suspiciuni de fals şi uz de fals.Autoritatea Naţională de Transplant va face o reevaluare a tuturor centrelor de recoltare a organelor", a mai precizat ministrul Sănătăţii.

Dan Adrian Luscalov este angajat al Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj, în echipa profesorului Mihai Lucan.


Fostul director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), Dan Luscalov, a declarat, miercuri, că nu e normal să afle din presă despre afirmaţiile făcute de ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, privind rezultatele verificărilor făcute la ANT.

“Discutăm despre nişte afirmaţii apărute în presă, ceea ce nu este normal, ar fi trebuit să vedem înainte raportul de inspecţie. A fost o inspecţie la nivelul ANT, ştiu că urma să se emită un raport de inspecţie pe care eu nu l-am văzut. Legat de declaraţiile ministrului Sănătăţii, cum că nu existau proceduri de prelevare la ANT, nu ştiu ce informaţii are acesta, dar procedurile sunt făcute încă din februarie 2015, au lucrat la ele membrii centrelor de transplant din Bucureşti, Cluj şi au fost validate de profesorul Deac, care este director executiv al ANT. Procedurile sunt conforme cu ceea ce se întâmplă în teren, au fost trimise la Ministerul Sănătăţii”, a spus Dan Luscalov.


El a mai spus că nu se pot realiza proceduri de transplant dacă pacientul nu e înregistrat în Registrul naţional de transplant.

“Când se face înregistrarea, fiecare pacient primeşte un cod CUIANT, care se alocă pe baza CNP, este un cod unic care nu permite o înregistrare dublă sau fraudă. Traficul de organe este exclus în România, ţara noastră are din 2006 cea mai drastică legislaţie de transplant din Europa. Nu ştiu ca în România să se fi făcut un transplant care să nu fie declarat sau pe care cineva să fi încasat un ban”, a afirmat Luscalov.


Potrivit acestuia, convenţiile civile la care a făcut referire ministrul Sănătăţii sunt în conformitate cu legile.

“Lăsăm ANI să decidă dacă au fost făcute corect sau nu. Acel proiect a fost acceptat şi finanţat de Ministerul Sănătăţii, era un proiect al Parlamentului European, derulat ca partener principal de spanioli, iar România a fost un partener secundar. S-au adunat experţi pe transplant din vreo 20 de ţări europene pentru înfiinţarea unor registre europene de donatori vii la nivel european şi naţional. Fiind proiect cu fonduri europene, s-au făcut contracte şi s-a derulat totul la nivelul legislaţiei româneşti şi europene în vigoare”, a completat Luscalov.


Fostul director executiv al ANT a mai spus că nu există o procedură naţională de alocare a organelor la pacienţi, ci doar una de alocare pe centre de transplant.

“Fiecare centru de transplant are propria sa listă de aşteptare. Pentru partea de organe, Registrul Naţional de Transplant conţine toţi pacienţii de pe listele de aşteptare de la toate centrele de transplant. Alocarea organelor în România se face la nivelul fiecărui centru de transplant, decizie luată de Consiliul Ştiinţific al ANT în 2007. Este posibil ca un pacient luat în evidenţă ieri să fie transplantat mâine, după cum este posibil şi ca un pacient luat în evidenţă acum 10 ani să fie încă pe lista de aşteptare pentru că sunt multe criterii de luat în considerare. Lista de aşteptare la transplant nu este ca la coadă la carne, primul venit, primul servit, este efectiv pe partea de compatibilitate”, a menţionat Dan Luscalov.

abonare newsletter