Sănătate
Spitalele din Cluj, pregătite pentru ce e mai rău. Ar putea prelua pacienți ATI din toată țara
Spitalele clujene se pregătesc de preluarea cazurilor grave din alte zone ale țării, în condițiile în care tot mai multe unități rămân fără paturi la terapie intensivă.
Spitalele din Cluj ar putea prelua pacienți de terapie intensivă din toată țara
Săptămâna trecută, autoritățile au decis redeschiderea Spitalului de Recuperare pentru pacienții COVID, iar acum se pregătesc pentru preluarea cazurilor de terapie intensivă din alte zone ale țării.
Redeschiderea Spitalului de Recuperare din Cluj pentru pacienții COVID-19, începând cu ziua de miercuri, a fost determinată de evoluția cazurilor din ultimele 10 zile, spune prefectul de Cluj, Mircea Abrudean.
„Din păcate ne aflăm în această situație în care evoluția epidemiologică la nivelul județului Cluj este una nefavorabilă. Avem o creștere susținută în ultima săptămână, în ultimele 10 zile de aproximativ, ca medie, de 15 cazuri pe zi, ceea ce ne facem să fim cât se poate de precauți și îngrijorați pentru ceea ce urmează. Având în vedere că cele două spitale COVID - Infecțioase și Pneumoftiziologie- sunt deja la capacitate maximă, vorbim și de un număr foarte mare de suspecți care se internează și ocupă un salon întreg până se testează și se infirmă sau se confirmă”, a declarat Mircea Abrudean, la rfi.
Pacienți din toată țara ar putea fi tratați în spitalele clujene
Autoritățile clujene spun că, dacă situația epidemiologică se înrăutățește la nivel național, spitalele clujene vor fi nevoite să preia pacienți care au nevoie de terapie intensivă și din alte zone decât cele limitrofe.
„Va prelua, la început, pacienți de la Spitalul de Boli Infecțioase, pentru că acolo vom extinde capacitatea de terapie intensivă. Spitalul permite acest lucru, are infrastructura necesară, respectiv are aer comprimat și oxigen, în așa fel în care vom putea deschide una sau două secții acolo, la nevoie, pentru că discutăm de o problemă, din acest punct de vedere, la nivel național, și există posibilitatea să trebuiască să primim pacienți de terapie intensivă la Cluj, din alte părți ale țării. Nu există, fizic infrastructura necesară - există trei sau patru centre în țară care își permit să gestioneze secții mai mari de terapie intensivă. Noi suntem unul dintre acestea. La nevoie, sigur că vom fi solidari cu restul colegilor din țară”, a mai spus prefectul de Cluj.
Fără măști în aer liber, la Cluj
Dacă în unele județe din țară a fost introdusă obligativitatea purtării măștii în spațiile publice, ba chiar au început să fie date amenzi, prefectul Mircea Abrudean spune că la Cluj nu este cazul.
„Așa cum arată lucrurile în prezent nu considerăm că este necesară introducerea obligativității (n.red. măștii) în toate spațiile deschise, adică și pe stradă, așa cum s-a întâmplat, deja, în alte județe unde contextul epidemiologic este mult mai grav. De asemena, având în vedere comportamentul destul de responsabil al clujenilor de până în prezent - mizăm în continuare pe asta- și încercăm să nu introducem măsuri coercitive pentru că noi avem pretenția că, totuși, la Cluj suntem capabili să fim responsabili și fără să ne oblige cineva. Dar, cu siguranță că se impune obligativitatea în câteva locuri cu expunere, gen piețe, gen târguri, piețe de mașini și, evident, la toate evenimentele publice care se desfășoară în aer liber, poate chiar și curțile bisericilor sau incintele în care oamenii stau la slujbă”, a mai declarat prefectul de Cluj.
CITEȘTE ȘI
Arafat: „Oamenii trebuie să se vaccineze împotriva gripei, altfel am putea să ne trezim cu COVID-flu”