Sănătate

Bucureștiul, la un pas de CARANTINĂ! DSP pregătește măsuri de restricție

Bucureștiul este aproape de o nouă carantină după ce în ultimele săptămâni numărul de cazuri de Covid-19 a explodat în capitală.

 

Direcția de Sănătate Publică București a pregătit o serie de restricții pe care le-a înaintat Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, după ce în ultima perioadă a apărut un număr mare de îmbolnăviri de COVID-19 în Capitală. Potrivit documentului se recomandă închiderea restaurantelor, interzicerea evenimentelor private cu mai mult de 50 de persoane și interzicerea procesiunilor religioase în aer liber.


DSP a anunțat că măsurile de restricție au fost pregătite pentru că în ultimele 14 zile rata de incidență este de 1,86, mai mare de 1,5, cum prevede legea pentru închiderea restaurantelor.

Ce măsuri a pregătit DSP pentru București

-interzicerea organizării evenimentelor private în cadrul saloanelor de evenimente;
-interzicerea desfășurării de evenimente private în restaurante și cafenele cu mai mult de 50 de persoane;
-obligativitatea purtării măștii de protecție în apropierea școlilor, la mai puțin de 100 de metri;
-închiderea barurilor, restaurantelor și a cafenelelor;
-interzicerea organizării și desfășurării procesiunilor religioase în spațiu deschis;
-intensificarea acțiunilor de control în transportul public, piețe, târguri și piscine interioare;


Documentul va fi înaintat către Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență care va analiza propunerea. Ședința este programată marți, de la ora 11.

Situația la Cluj este la fel de complicată

România se află în al doilea val al pandemiei de Covid-19, iar acest lucru a dus la o creștere masivă a numărului de cazuri de Covid-19 în toată țara. Mircea Abrudean, prefectul județului Cluj, a anunțat astăzi o serie de măsuri restrictive pentru anumite localități.

Ultimele Stiri
abonare newsletter