Sănătate
CARANTINĂ în Chinteni și Izvoru Crișului. De când se aplică măsurile?
Aproape toată comuna Chinteni și Izvoru Crișului intră în carantină după ce au depășit incidența de 12 cazuri la mia de locuitori.
CARANTINĂ în Chinteni și Izvoru Crișului. De când se aplică măsurile?
Comuna Chinteni are o incidență de 12.03, iar Comuna Izvoru Crișului 12.03 cazuri la mia de locuitori.
În această seară s-a propus carantinarea a patru localități din comuna Chinteni, dar și pentru localitatea Izvoru Crișului.
Astfel, se instituie carantină zonală pentru localitățile Chinteni, Deușu, Vechea, Sânmărtin din comuna Chinteni și localitatea Izvoru Crișului din Comuna Izvoru Crișului, începând cu data de 14.11.2020, ora 05.00, pentru o perioadă de 14 zile.
Măsuri obligatorii pentru UAT-urile în care se impune CARANTINA
Măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zonele menționate:
- identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reşedința ori cu adresa declarată în zonele menționate şi introducerea acestora în bazele de date dedicate;
- limitarea la maximum a deplasării persoanelor şi monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri;
- evaluarea de către Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj a oportunității şi prioritizării de testare a persoanelor şi transmiterea solicitărilor de sprijin cu materiale sanitare şi personal de specialitate către Institutul Național de Sănătate Publică/Ministerul Sănătății;
- stabilirea, prin grija administrațiilor publice locale din unitățile administrativ-teritoriale Sic și Săvădisla şi a Inspectoratului de Poliție Județean Cluj a rutelor ocolitoare, căilor majore de circulație care tranzitează zona şi aducerea la cunoştința populației prin mijloacele mass-media locale a acestei măsuri;
- asigurarea ordinii publice se asigură de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj sau Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, după caz;
Interzicerea desfășurării următoarelor activități:
- organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) în spații închise și deschise;
- activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul și exteriorul clădirilor;
- activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
- activitatea cu publicul a structurilor de primire turistică;
- organizarea și desfășurarea de activități în cinematografe și ale instituțiilor organizatoare de spectacole și/sau concerte;
- oficializarea slujbelor religioase doar în exteriorul clădirilor, cu prezența a maximum 20 de persoane;
- instituirea obligativității purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, prezente în spațiile publice închise și deschise;
- suspendarea cursurilor școlare care presupun prezența „față în față” pentru toate unitățile de învățământ, cursurile urmând a se desfășura online;
În/Din zona menționată este permisă intrarea/ieșirea pentru:
- transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum și aprovizionării populației;
- persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor;
- persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activitate profesională în afara zonei carantinate;
- persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
- elevii care au domiciliul în zona menționată și care urmează cursurile unor unități de învățământ din alte unități administrativ-teritoriale pentru care nu este dispusă măsura de carantină zonală,
- deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
- deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
- urgențe medicale;