Sănătate

Cardiologii ne avertizează: Covid-19 poate afecta pe termen lung inima. Ce investigații medicale trebuie să faci după ce te-ai vindecat?

Pacienții care au suferit de infecția cu coronavirus pot avea parte de efecte secundare la nivelul inimii, pe termen lung, chiar dacă au avut o formă ușoară a bolii.

Acestea sunt concluziile celor mai recente studii făcute pe pacienți care au suferit de Covid-19, după vindecare. Mai grav este că efectele la nivelul sistemului cardiovascular au apărut și în cazul persoanelor care nu sufereau de vreo afecțiune cardiacă înainte de infecția cu virusul SARS-CoV-2.

Printre complicațiile cele mai frecvente ale COVID-19 se numără miocardita, inflamația miocardului (mușchiul inimii). Netratată, aceasta poate provoca insuficiență cardiacă, aritmii grave și chiar moarte subită. Un studiu recent publicat de Jama Cardiology a arătat că din 100 de pacienți care se recuperaseră după COVID-19, între 60 și 80% aveau afectare cardiacă și inflamare a miocardului. De asemenea, valorile troponinei T, o enzimă din sânge care oferă indicații despre sănătatea inimii erau ridicate la majoritatea pacienților.


Potrivit medicilor cardiologi, cele mai frecvente simptome asociate acestor afecțiuni sunt palpitațiile, angina pectorală (durerea în piept), oboseala la efort și problemele de respirație. Totuși există și cazuri când pacienții sunt asimptomatici, deși există o afectare cardiacă post Covid-19.

”Este greu să ne dăm seama care dintre pacienții care au fost infectați cu virusul SARS-CoV-2 au rămas cu afectare cardiacă. Pe de o parte, pentru că studiile arată că aceste probleme pot să apară și la pacienții care au avut forme ușoare ale bolii și nu au deloc simptome. Pe de altă parte, pentru că simptomele unei afecțiuni cardiace pot fi ușor confundate cu perioada de recuperare post Covid-19. Este dificil de spus dacă oboseala și dificultățile de respirație sunt date de plămânii care se recuperează după infecție sau de o afectare a inimii. De aceea recomandăm o evaluare cardiovasculară completă” spune dr. Oren Iancovici, medic specialist cardiolog la ARES.


Pacienții care au fost infectați cu coronavirus pot face investigații complete pentru evaluarea stării de sănătate a inimii la spitalul de cardiologie ARES Cardioteam, din strada Republicii nr. 8, din Cluj-Napoca. Pachetul de Evaluare Cardiovasculară post COVID-19 este disponibil în cadrul centrelor ARES din București și Cluj-Napoca. Acest pachet conține un consult cardiologic, ecografie cardiacă, holter ECG, holter TA, test de efort sau coronarografie (la nevoie), analize de sânge generale și specifice COVID-19. Pacienții pot face acest tip de evaluare la cel puțin 30 de zile de la ultimul test negativ.

Mai mult, pentru pacienții care au suferit afectare cardiacă însemnată, medicii ARES pun la dispoziție două programe de readaptare cardiacă/recuperare cardiovasculară, în ambulator și cu spitalizare. Cele două programe de recuperare durează câte 5 zile și presupun analize de sânge, mers pe bandă, ecografie cardiacă/doppler și monitorizare holter. Programul de recuperare va fi personalizat în funcție de fiecare pacient în parte.


Din luna martie, spitalul Monza-ARES din Cluj-Napoca devine spitalul de cardiologie ARES Cardioteam. Aceeași echipă medicală dedicată pune la dispoziția pacienților cele mai moderne proceduri de tratament minim-invaziv pentru afecțiunile cardiovasculare.

Misiunea ARES în România este să asigure accesul unui număr cât mai mare de pacienți la tratamente inovatoare care păstrează integritatea corporală. De-a lungul celor peste 10 ani de activitate, la ARES au avut loc 14 premiere medicale naționale și internaționale.


Articol sponsorizat  de spitalul de cardiologie Monza-Ares din Cluj-Napoca

Ultimele Stiri
abonare newsletter