Sănătate

Testarea de COVID-19, la alt nivel! Românii se vor putea testa în farmacii, cu test antigen

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, a anunțat că Guvernul a apropat cadrul legal pentru testarea în farmacii. În curând, românii vor putea să se testeze de COVID-19 oricând, în farmcii, cu test antigen.

 

 


Ministrul Sănătății a anunțat că în curând românii se vor putea testa de COVID-19 chiar în farmacii. Aceștia nu vor mai trebui să aștepte ambulanțele, care sunt suprasolicitate, sau să plătească sume mari de bani pentru testul PCR. Farmaciștii le vor face un test antigen, care arată în 15 minute dacă ești pozitiv.

 


Guvernul a aprobat instituirea cadrului legal în vederea testării pentru COVID-19 în farmacii, a anunţat, joi, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

„Astăzi, în şedinţa de guvern am aprobat instituirea cadrului legal pentru testarea în farmacii. În perioada următoare, chiar mâine, avem discuţii la Ministerul Sănătăţii cu reprezentanţii farmaciilor, pentru ca testarea cu antigen să se poată face în farmacii. E un pas important care merge spre testare în masă, testarea oricui are această nevoie, dorinţă. Ea se va putea face la un preţ scăzut, negocierile sunt în curs. Avem de astăzi, după ce ordonanţa de urgenţă va apărea în Monitorul Oficial, şi baza legală pentru acest lucru”, a precizat Voiculescu, după şedinţa de guvern.


Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andreea Moldovan a explicat că farmaciştii vor face testare opţional, iar rezultatele pozitive vor fi încărcate în platforma de raportare.

„Această testare în farmacii a fost preluată după modelul altor ţări şi are ca scop să asigure accesibilitate cât mai largă a testării pentru populaţie pentru că ceea ce se întâmplă acum, când oamenii îşi cumpără teste cu un preţ ridicat, pe care le fac poate corect, poate incorect şi care nu sunt urmate întotdeauna de măsurile de izolare corespunzătoare reprezintă o necunoscută mare cu care ne confruntăm. Ceea ce se doreşte este să fie teste COVID-19 accesibile în farmacii, testarea să o facă farmaciştii opţional, cei care doresc şi cei care au spaţiile corespunzătoare, pentru că am fixat în ordin şi un spaţiu de testare corespunzător. Rezultatele pozitive vor fi încărcate în platforma de raportare, pentru că este foarte important să ştim ce se întâmplă, şi de asemenea pacienţii vor primi un flyer în care să fie informaţi asupra regulilor generale de abordare a infecţiei”, a mai spus Moldovan.


CITEȘTE ȘI:

Răzvan Cherecheș: „Cei vaccinați pot sta în interior fără mască și distanțare”


Ce se întâmplă dacă testul iese pozitiv?

Ea a adăugat că pacienţii depistaţi pozitiv în urma testelor din farmacii vor fi luaţi în calcul şi în urmărire de către medicul de familie, cum se întâmplă cu pacienţii depistaţi prin PCR.

„Ceea ce va fi foarte important să furnizăm pacienţilor este un ghid de activitate şi de conduită, în cazul în care apar simptome de agravare. Vreau să atrag atenţia: există pacienţi care se testează, care sunt pozitivi şi care evită să meargă din timp la spital şi întârzie cât mai mult acest deznodământ şi una dintre explicaţiile pentru care noi întâlnim atât de multe cazuri severe la adulţi, tineri, cu forme grave încă de la internare îl reprezintă şi această întârziere a prezentării la medic. Deci, noi vom putea, odată cu această prezentare pentru testare în farmacii, să oferim primele informaţii de bază pacientului, care după aceea să ştie care este parcursul. Este, iarăşi, un algoritm pe care dorim să îl punem la îndemâna pacientului, să nu mai fie atât de multe necunoscute sau păreri non-medicale sau abuz de medicamente”, a adăugat Moldovan.

CITEȘTE ȘI:

Medicii fără specializare pot trata pacienții COVID la infecțioase și ATI. Dacă greșesc, nu vor fi trași la răspundere

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter