Sănătate

AVERTISMENTUL unui specialist: „În octombrie vom avea toate locurile de la ATI ocupate și 4.000 de cazuri pe zi”

Profesorul UBB de sănătate publică Răzvan Cherecheș a declarat că luna aceasta, România va ajunge să aibă câte 4.000 de cazuri noi COVID-19 în fiecare zi. De luna viitoare, locurile la ATI vor fi pline, spune specialistul.

 

 


El a criticat lipsa de luare a unor măsuri concrete din partea autorităților, care, conform profesorului, momentan se concentrează pe criza politică din România în timp ce cazurile cresc de la zi la zi, a explicat Răzvan Cherecheș, într-un interviu pentru libertatea.ro.

 



„Eu zic că înainte de finalul lunii septembrie vom depăși 4.000 de cazuri. În octombrie vom ajunge să ocupăm toate locurile de pe secțiile de terapie intensivă. În momentul în care ai secțiile de ATI pline, acela este semnul că ai eșuat să iei măsurile care ar fi trebuit luate înainte.

Tulpina Delta va anihila avantajul pe care îl avem prin faptul că 30% din populație este vaccinată. Și țările care au avut 50% – 60% din populație vaccinată tot au avut o creștere a numărului de cazuri, însă rata de vaccinare s-a reflectat în numărul de persoane internate la ATI. La noi nu va fi cazul”, a declarat specialistul, pentru sursa citată.


Începerea școlii, o problemă

El crede că începerea școlii va afecta negativ situația din țara noastră, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri din timp.

„Este nevoie de limitarea interacțiunii între oameni. Începe școala. Școala e o problemă serioasă pentru că e ca un accelerator al transmiterii intracomunitare. În condițiile în care Ministerul Educației nu și-a făcut treaba peste vară, respectiv nu s-a ocupat de ventilația din spațiile interioare, nu s-a ocupat de distanțare, nu s-a ocupat să pună la punct un sistem de testare săptămânală a tuturor profesorilor și elevilor, nu s-a ocupat să promoveze vaccinarea în rândul tinerilor de peste 12 ani și să informeze părinții și nu s-a asigurat că rata de vaccinare în rândul profesorilor este maximă și în condițiile în care tulpina Delta este semnificativ mai infecțioasă, infectările vor crește, nu este nicio îndoială”, a mai spus Cherecheș.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter