Sănătate
Clujul scapă de valul 4: „Nu am avut spitale închise. Numărul cazurilor noi a scăzut”
Szilard Tasnadi, prefectul Clujului, a declarat că numărul cazurilor noi de COVID-19 a început să scadă în județul nostru, dar presiunea pe sistemul medical rămâne una uriașă.
Prefectul Tasnadi a fost invitat la o emisiune locală și a vorbit despre modul în care a fost abordat valul 4 al pandemiei de COVID-19 la Cluj și cum au reușit spitalele să gestioneze bătălia cu valul mare de infectări.
„Noi avem Ordinul 434 prin care se spune că fiecare spital trebuie să se ocupe de bunul mers al lucrurilor, astfel încât toți pacienții să fie tratați. Noi am încercat să purtăm mereu discuții cu managerii de spitale și să fim preventivi. De exemplu, când se epuizau paturile la ATI, ne întâlneam și încercam să găsim un loc la ATI pentru pacientul respectiv. De multe ori am fost preventivi și am încercat să întreb mereu dacă au echipamente, medicamente. Apreciz că managerii mi-au scris mie direct când au probleme, deoarece comunicarea este cheia în astfel de momente. Am avut numeroase video conferințe cu Ministerul Sănătății și am stabilit ce vor face spitalele în cazul valului 4. Ne-a fost ușor să trecem peste valul 4, deoarece am fost mult mai bine pregătiți. Nu am ajuns la situația de a închide un spital și să îl transformăm exclusiv în spital COVID-19, singura excepție fiind la Boli Infecțioase.”, a declarat Szilard Tasnadi.
Județul Cluj este într-o scădere vizibilă în ceea ce privește numărul de cazuri noi de COVID-19 în ultima perioadă, dar cu toate astea presiunea pe sistemul medical este una enormă. În continuare, în spitale există mulți pacienți care sunt internați la ATI.
„Fiecare val are mai multe etape. Noi acum suntem într-o perioadă în care scade numărul infectaților, dar în care avem încă multe persoane internate și un număr mare de decese. Avem în medie 10 decese pe zi în decese, dar și aici este o scădere ușoară. Din păcate, toți pacienții internați la ATI au forme severe și ne așteptăm să mai avem decese.”, a mai adăugat Prefectul județului Cluj.
Municipiul Cluj-Napoca a trecut de 52% de persoane vaccinate de la începutul pandemiei de COVID-19. Cu toate astea, prefectul Clujului nu are prea multe motive de bucurie și ar vrea ca vaccinarea să meargă bine în toată țara.
„Trebuie să avem un grad de vaccinare mare în toată țara, deoarece există o mobilitate ridicată și oamenii merg dintr-o zonă în alta. Pentru noi este un lucru bun că suntem în top la rata de vaccinare, dar nu este deloc plăcut să vedem că în statisticile EU suntem penultimii în clasament la nivel de țară.”
CITEȘTE ȘI: