Sănătate
Centrul de Evaluare COVID-19 de la Spitalul Județean Cluj, operațional de ASTĂZI. Pacienții nu au nevoie de bilet de trimitere. FOTO
Centrul de Evaluare COVID-19 de la Spitalul Județean Cluj s-a deschis marți, 25 ianuarie. Acesta se adresează pacienților cu forme ușoare sau medii de COVID-19.
Începând de astăzi, 25 ianuarie, Centrul de Evaluare COVID-19 din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca va fi operațional și va putea primi pacienți. Potrivit subprefectului de Cluj Irina Munteanu, la nivelul județului Cluj sunt 9 astfel de centre, dintre care 5 în Cluj-Napoca.
„Ne aflăm la Spitalul Județean la momentul operaționalizării Centrului de Evaluare pentru pacienții pozitivi. Pentru a putea fi accesibilă informația tuturor sunt acele tipuri de centre de evaluare pe care în valurile anterioare le aveam la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase. La nivelul județului sunt 9 astfel de centre, 5 dintre ele în Cluj-Napoca, iar celelalte 4 sunt pe raza județului, Huedin, Turda, Dej și Gherla”, a declarat Irina Munteanu.
Dr. Claudia Gherman, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, a declarat că bolnavii nu au nevoie de bilet de trimitere, dar au nevoie de confirmarea bolii printr-un test antigen sau PCR, iar programările se pot face atât online cât și telefonic.
„Centrul de Evaluare Covid din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca acordă servicii medicale bolnavilor infectați cu virusul SARS-CoV-2. Acești bolnavi nu au nevoie de bilet de trimitere, ei trebuie să aibă confirmarea infectării cu un test rapid antigen sau test PCR. După noi ne vom ocupa de evaluarea stărilor de sănătate și vom asigura prescripția gratuită a medicamentelor antivirale, indiferent de statutul lor de asigurant”, a declarat Dr. Claudia Gherman.
În cadrul acestui centru, pacienții vor fi evaluați complet din punct de vedere paraclinic: analize de laborator, examen radiologic și li se va prescrie, în funcție de situație, tratamentul adecvat.
Dr. Mihaela Mocan, medic coordonator al Centrului de Evaluare, a explicat cum se va desfășura activitatea din cadrul centrului.
„Pacienții vor primi terapie antivirală orală sau anticorpi monoclonali în perfuzie în regim de spitalizare de zi. Aceasta este noutatea pe care o aduc centrele de evaluare, ceea ce nu se putea face în valurile anterioare decât prin spitalizare de lungă durată, acuma o facem în regim de spitalizare de zi de scurtă durată. Terapia va începe în centru și va continua acasă pe perioadă de 7 până la 14 zile. Ei primesc întreaga medicație în cadrul spitalizării de zi, nefiind nevoie să se adreseze farmaciei sau medicului de familia pentru opținerea terapiei”, a declarat Dr. Mihaela Mocan.
Criterii de eligibilitate
Centrul de Evaluare este situat în complexul Clinicilor nr. 3-5, în locația Ambulatorului Dermatologie (intrarea din stânga Clinicii Dermatologie) și va funcționa de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-15:00.
Programările se fac online, pe site-ul spitalului AICI sau la numărul de telefon 0745 149 241 (luni-joi, între orele 07:00-15:00 și vineri între orele 07:00-13:00).
Criteriile de eligibilitate pentru programare sunt următoarele:
- Infecția cu SARS-COV-2 este confirmată printr-un test PCR sau test rapid antigen;
- Pacientul are cel puțin doi factori de risc pentru evoluție severă: boli cardiovasculare, boli respiratorii, obezitate, diabet zaharat, insuficiență renală cronică, hepatopatii cronice sau vârsta peste 65 de ani.
Accesul mijloacelor auto cu pacienți și staționarea de scurtă durată (15 minute) sunt gratuite.
Lista Centrelor de Evaluare COVID-19 din județul Cluj
CITEȘTE ȘI: