Sănătate
STUDIU: Varianta Omicron prezintă mai puţine riscuri de a cauza COVID-19 de lungă durată
Varianta Omicron a noului coronavirus prezintă mai puţine riscuri de a cauza COVID-19 de lungă durată în comparaţie cu variantele precedente ale virusului SARS-CoV-2, potrivit primului studiu de acest tip realizat în Marea Britanie.
Varianta Omicron a noului coronavirus prezintă mai puţine riscuri de a cauza COVID-19 de lungă durată în comparaţie cu variantele precedente ale virusului SARS-CoV-2, potrivit primului studiu de acest tip realizat în Marea Britanie/ Foto: pixabay.com
Folosind datele obţinute în urma studiului ZOE COVID Symptom, cercetătorii de la King's College din Londra au descoperit că riscurile de a dezvolta COVID-19 de lungă durată după infectarea cu SARS-CoV-2 au fost cu 20%-50% mai mici în timpul valului Omicron din Marea Britanie în comparaţie cu valul de infectări provocate de varianta Delta. Aceste cifre au variat în funcţie de vârstele pacienţilor şi de intervalul de timp care a trecut după ultima lor vaccinare împotriva noului coronavirus.
COVID-19 de lungă durată, care include simptome prelungite ce variază de la oboseală la confuzie cerebrală, poate fi o afecţiune epuizantă şi care poate să se manifeste timp de mai multe săptămâni sau chiar luni. Această afecţiune este tot mai mult recunoscută drept o problemă de sănătate publică, iar oamenii de ştiinţă din lumea întreagă au încercat să afle dacă Omicron prezenta un risc major care cauzează COVID-19 de lungă durată, aşa cum s-a întâmplat în cazul precedentelor variante ale noului coronavirus.
Studiul realizat de cercetătorii de la King's College din Londra este considerat prima cercetare academică ce a arătat că Omicron nu prezintă un risc major de COVID-19 de lungă durată, însă acest lucru nu înseamnă că numărul total al pacienţilor diagnosticaţi cu această afecţiune a scăzut, au explicat autorii studiului.
Deşi riscul de COVID-19 de lungă durată a fost mai mic în timpul valului Omicron, mai mulţi oameni au fost infectaţi atunci decât în perioada valurilor precedente, iar numărul total al pacienţilor cu COVID-19 de lungă durată este în prezent mai mare.
„Nu renunţaţi deocamdată la niciunul dintre serviciile voastre destinate tratării COVID-19 de lungă durată”
„Este o veste bună, dar vă rugăm să nu renunţaţi deocamdată la niciunul dintre serviciile voastre destinate tratării COVID-19 de lungă durată”, a declarat coordonatoarea studiului, Claire Steves, adresându-se unităţilor medicale.
Biroul Naţional de Statistică din Marea Britanie a anunţat în luna mai că 438.000 de persoane din această ţară sufereau de COVID-19 de lungă durată după infectarea lor cu varianta Omicron, reprezentând 24% din numărul total al pacienţilor diagnosticaţi cu această afecţiune.
Oficialii britanici au mai spus că riscul de simptome persistente după infectarea cu Omicron a fost mai mic decât în timpul valului Delta, însă acest beneficiu s-a manifestat doar în cazul persoanelor vaccinate cu două doze ale unor vaccinuri anti-COVID-19. De asemenea, ei nu au descoperit nicio diferenţă statistică între aceste persoane şi cele vaccinate cu trei doze.
În studiul realizat de King's College din Londra, 4,5% dintre cei 56.003 de pacienţi examinaţi în perioada de vârf a valului Omicron (decembrie 2021 - martie 2022) au avut COVID-19 de lungă durată. În perioada de vârf a valului Delta (iunie 2021 - octombrie 2021), 10,8% dintre cei 41.361 de pacienţi au avut COVID-19 de lungă durată. Studiul nu a comparat indivizi vaccinaţi cu indivizi nevaccinaţi.
Deşi noua cercetare a comparat efectele produse de variantele Delta şi Omicron, cercetătoarea Claire Steves a precizat că studiile precedente nu au arătat o diferenţă substanţială în privinţa riscurilor de COVID-19 de lungă durată cauzate de celelalte variante ale noului coronavirus.
Cercetări suplimentare vor fi necesare pentru a determina motivul pentru care varianta Omicron prezintă un risc mai mic de a cauza COVID-19 de lungă durată, au adăugat autorii studiului britanic.
CITEȘTE ȘI: