Social

Vlad Pop se întoarce în „Infernul Alb” pentru 200 de copii cu cancer. Va alerga la cel mai dur ultramaraton din lume la -50 de grade

Clujeanul Vlad Pop se întoarce în „Infernul Alb”, unde va alerga la finalul lunii februarie în cel mai dur ultramaraton din lume, la -50 de grade Celsius. Sportivul își propune să strângă bani pentru burse educaționale care vor merge la 200 de copii cu cancer.

Vlad Pop la ultramaratonul 6633 Arctic Ultra/Foto: arhivă personală Vlad Pop Vlad Pop la ultramaratonul 6633 Arctic Ultra/Foto: arhivă personală Vlad Pop

 

 


Vlad Pop, un tânăr sportiv din Cluj-Napoca, se întoarce pe 23 februarie 2023 pentru a patra oară în Canada pentru a alerga la cel mai dur ultramaraton din lume 6633 Arctic Ultra pentru educația a 200 de copii cu cancer de la Asociația Magic.

 


„Pe 31 august la ora 6:00, după 3 zile și 6 ore pe ruta Umbwe am ajuns pe vârful Uhuru (5.895 m) pentru copiii cu cancer de la Asociația Magic. Prin această ascensiune am reușit să strângem 600.000 ron, jumătate din suma necesară, pentru educația a 200 de copii că după chimioterapie să se întoarcă înapoi la școală și să-și urmeze visele.  

Pe 23 februarie 2023 mă întorc la cel mai dur ultramaraton din lume, 6633 Arctic Ultra, pentru a alerga 620 km și a strânge 1.200.000 Ron pentru a oferi 200 de Burse Educaționale celor 200 de copii, și în 2023”, a transmis Vlad Pop.


Bursele educaționale MagicEDU, o investiție pe termen lung:

„Acești copii curajoși nu încetează nicio clipă să lupte, să viseze și să muncească pentru visurile lor. Cum am putea noi înceta să le fim alături? În plus, bursele educaționale MagicEDU sunt o investiție pe termen lung – nu doar în viitorul acestor copii, ci și în viitorul nostru, ca societate. Mulțumim tuturor celor care ați înțeles asta și sprijiniți acest proiect. Sunteți prea mulți să vă putem cuprinde pe toți într-o singură postare, așa că încercăm să vă dedicăm rând pe rând câte-o poveste a unui bursier magic”, potrivit Asociației Magic.


CITEȘTE ȘI: 

Clujeanul Vlad Pop a urcat Kilimanjaro, cu 2 zile mai repede! A urcat cel mai înalt munte al Africii pentru copiii cu cancer

EXCLUSIV. Mărturiile sportivului clujean Vlad Pop, din Infernul Alb: „Vocea copiilor mi-a dat putere să ajung cu bine în cel mai dificil moment”

 


Vlad Pop, locul 2 la cel mai dur ultramaraton din lume

În luna martie a acestui an, Vlad Pop a terminat pe locul 2 maratonul 6633 Arctic Ultra, cel mai dur ultramaraton din lume, la -50 de grade Celsius. Sportivul a trecut linia de sosire după 5 zile de la începerea cursei.  În anul 2019, el a câștigat cursa scurtă de 193 de kilometri a ultramaratonului.

„Este un rollercoaster emoțional, au fost momente în care am plâns, am plâns, momente în care am alergat cu alți participanți și am povestit despre familie și fiecare despre povestea lui. Cea mai faină amintire pe care am avut-o pe traseu este că am avut pe telefon câteva mesaje înregistrate de încurajare de la prieteni pe care le-am ascultat atunci când eram într-o pasă proastă sau într-un moment dificil. Cumva auzindu-i mi-au dat putere știind că ei și alți mii de oameni sunt alături de mine cu gândul”, a declarat pentru monitorulcj.ro Vlad Pop, după finalul maratonului din luna martie.

Mărturiile și pozele de pe traseu pot fi văzute AICI.

Cum poți să ajuți și tu?

Persoanele care doresc să ajute o pot face în următoarele moduri:

 -pot trimite BURSA prin sms la numărul 8844, 2 euro

 -pot dona orice sumă online pe Galantom

 

CITEȘTE ȘI:

Clujean cu suflet mare! Vlad Pop va alerga 620km la -50 de grade pentru a ajuta copii cu cancer să meargă la școală

Vlad Pop, locul 2 la cel mai dur ultramaraton din lume. A alergat la -50 de grade pentru 200 de copii cu cancer: „Cel mai simpatic om din lume”

Clujean cu suflet mare! Vlad Pop va alerga la semimaratonul Brașov pentru amenajarea locului de joacă de la Spitalul de Copii din oraș

Clujeanul Vlad Pop a alergat 40 km în 5 ore pentru educația copiilor cu cancer din România. FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter