Social

Care sunt serviciile medicale gratuite incluse în pachetul de bază?

Pachetele de bază sunt destinate oricărei persoane asigurate şi vor intra în vigoare începând cu luna mai.

Zilele sunt numărate până vor intra în vigoare pachetele de bază – cel puţin asta susţine ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. Introducerea pachetelor de bază  a suferit numeroase termene de amânare, din diverse motive, iar începând cu prima zi a lunii mai se pare că acest proiect va fi în sfârşit implementat.

În cadrul pachetelor de bază vor fi incluse consultaţii, investigaţii de prevenţie şi servicii dentare. Toate aceste servicii medicale vor fi gratuite. Medicul de familie îl va evalua periodic pe pacient pentru a fi depistate bolile de inimă, cancerul sau depresia.  


Pacienţii vor avea dreptul la un control medical odată la trei ani, pentru pacienţii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 39 de ani, odată pe an pentru pacienţii care au depăşit vârsta de 40 de ani, şi odată la trei luni pentru pacienţii care au fost diagnosticaţi cu boli cronice.

Serviciile medicale adresate copiilor

Medicii de familie îi vor supraveghea atent pe copii pentru a depista dacă aceştia riscă să devină obezi sau dacă au semne a unei pubertăţi precoce. Şi depresia la copii va fi în atenţia medicilor. Adolescenţii, după ce vor împlini vârsta de 12 ani vor fi verificaţi de eventualele semne ale unei depresii. Totodată, li se vor face analize care să depisteze eventualele infecţii cu transmitere sexuală.


Adulţii intră în program pentru depresie

Problemele psihice au devenit o problemă majoră în ţara noastră în ultimii ani. Din acest motiv, se doreşte ca odată cu introducerea pachetelor de bază, atât bărbaţii cât şi femeile, să intre în programul de screening pentru depresie.

Adulţii vor trebui evaluaţi periodic de către medicii de familie în ceea ce priveşte glicemia, colesterolul şi tensiunea arterială. Totodată, femeile vor fi trimise la analize pentru depistarea cancerului de col uterin, de sân şi colorectal.


Colonoscopie obligatorie pentru bătrâni

O atenţie mărită pentru prevenţia bolilor este îndreptată în special către persoanele în vârstă. Persoanele care au depăşit vârsta de 50 de ani vor fi obligate să-şi facă o colonoscopie odată la cinci ani. Asiguraţii care au depăşit vârsta de 65 de ani vor fi testaţi pentru depistarea fracturilor, a problemelor de auz şi a osteoropozei.

Pachetele de bază, destinate persoanelor asigurate, vor intra în vigoare începând cu data de 1 mai, dată la care va fi semnat şi noul contract-cadru dintre medicii de familie şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.


 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter