Social

De ce aleg medicii şi asistenţii clujeni să plece din ţară?

Valul plecărilor medicilor şi asistenţilor din ţară este în plină creştere, lucru care costă enorm statul român din punct de vedere financiar.

Demnitatea e mai presus decât starea financiară. Această concepţie o au majoritatea medicilor care decid să plece dincolo de graniţele ţării pentru a-şi presta serviciile medicale - conform reprezentanţilor Federaţiei Sanitas.

Potrivit unor date, din anul 2007 şi până în prezent, ţara noastră a pierdut peste 14.000 de medici. Acest lucru a costat statul român nu mai puţin de 3,5 miliarde de euro numai pentru educaţie, liceu, facultate, rezidenţiat.


De ce pleacă medicii?

Conform reprezentanţilor Federaţiei Sanitas, motivele pentru care medicii aleg să muncească dincolo de graniţele ţării, nu se bazează exclusiv pe bani. “Medicii spun că aleg să plece din ţara noastră din cauză că: nu se mai simt demni în propria lor ţară, din cauza salarizării şi din lipsa condiţiilor cât de cât decente din spitale”, a declarat luni la Cluj, prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas din România, Marius Sepi.

Sepi: Asistenţii pleacă să învărtă hamburgeri

Conform lui Marius Sepi, un asistent de operaţie necesită 15 ani pregătire după care pleacă din ţară pentru bani mai mulţi. Acesta a mai ţinut să precizeze luni la Cluj că: “drama cea mai mare nu este că au plecat medicii, ci că au plecat asistenţii. Sunt peste 28.000 de asistenţi medicali care au plecat peste hotare. Spun că este grav deoarece în acest moment ai nevoie de cel puţin 15 ani pentru a forma un asistent de operaţie, iar când îţi e lumea mai dragă, pentru că e plătit cu 300 de euro, pleacă să învârtă hamburgări prin Irlanda sau să îngrijească bătrâni în Italia pentru 1500 de euro”.


Moartea clinică a aparatelor performante

În mai multe unităţi spitaliceşti zac aparate performante de milioane de euro care nu pot fi utilizate fie din lipsa spaţiilor în care sunt montate, fie din cauza medicilor specialişti.

“Au fost cumpărate aparate performante cu bani grei care stau nefolosite pentru că au fost făcute investiţii fără cap, cu cât e suma mai mare, probabil cu atât e şi comisionul mai mare. Ele nu pot fi utilizate din lipsă de specialişti sau că au fost cumpărate în spitale în care nici măcar nu există spaţii unde să le amplasezi”, a conchis luni la Cluj, Marius Sepi.

Ultimele Stiri
abonare newsletter