Social
Start la festivalul UBB
În perioada 9-25 mai 2014, Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB) organizează prima ediție a Festivalului UBB. Acesta își propune promovarea modalităţilor alternative de petrecere a timpului liber în rândul studenților. Festivalul se axează pe două domenii, cultural și sportiv.
Principalele activități din cadrul Festivalului vor fi: marathon UBB și POLI, Campionat de baschet, handbal, volei, fotbal, tenis cu piciorul, tenis de câmp, tenis de masă, înot, fotbal de masă, training de nutritie și stil de viață sănătos, workshop-uri de fotografie și video, concursuri de fotografie și video, târg de anticariate, concert de muzică experimentală, seri de filme în aer liber pe diferite teme, training despre tehnici de învățare, inteligență emoțională, control emoțional, managementul timpului și despre procesul Bologna, workshop de graffiti, de teatru de improvizație, și traininguri susținute de Muzeul Zoologic.
Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB) este o organizație cu rol de reprezentare studențească, cu o tradiție în acest domeniu de 17 ani.. Alături de Universitatea Babeș-Bolyai, OSUBB promovează multiculturalismul, susține crearea unui mediu universitar caracterizat prin calitatea serviciilor educaționale oferite studenților, militează pentru apărarea valorilor democrației și susține reprezentarea legitimă a studenților, bazată pe evaluarea obiectivă a nevoilor reale ale acestora.