Social

Comunicări științifice pe tema holocaustului din Transilvania de Nord la Facultatea de Istorie din cadrul UBB Cluj

Academia Română și Institulul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca organizează vineri, 13 iunie 2014, sesiunea de comunicări ştiinţifice intitulată „Holocaustul evreilor din Transilvania de Nord – 70 de ani”. Evenimentul va avea loc la sediul Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai (str. Napoca, nr. 11), începand cu ora 09.30.

Conferința va comemora deportările în masă ale populaţiei evreieşti în lagărele naziste de concentrare şi exterminare, efectuate în primăvara şi vara anului 1944 de către administraţia maghiară hortistă. La eveniment vor participa istorici şi specialişti din Cluj-Napoca, Bucureşti, Oradea, Arad, Satu Mare, Şimleu Silvaniei, Sighetu Marmaţiei şi Bistriţa, intenţia fiind de a oferi o perspectivă cît mai comprehensivă asupra evenimentelor din fiecare comunitate israelită majoră din Ardealul de Nord.

Comunicările ştiinţifice vor face referire atît la procesul concentraţionar şi la istoricul deportărilor, cît şi la încercările de salvare a unor persoane sau grupuri prin schimbarea identităţii sau trecerea frontierei în România. Cele două sesiuni de prezentări în plen vor fi completate de lansarea mai multor volume avînd ca temă istoria evreilor din România. Lucrările vor fi prezentate de profesori universitari şi cercetători, beneficiind şi de prezenţa autorilor.


Programul manifestărilor:

SESIUNEA DE DIMINEAŢĂ

09.30 Cuvânt de deschidere - Prof. Univ. Dr. Nicolae EDROIU, membru corespondent al Academiei Române


09.40 Key-note presentation -Lector Univ. Dr. Monica MERUŢIU (Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca), Tradiţia iudeo-creştină a Europei

10.00 Lucrări în plen  


- Dr. Diana MEDAN (Editura HASEFER), Evreii din arealul fostului judeţ interbelic Someş – Bistriţa, Dej şi împrejurimile  – în vâltoarea vremurilor

- Prof. Dr. Ioan CORNEANU (Asociaţia Holocaustului din Ardealul de Nord),


- Nicolae DECSEI (Comunitatea Evreiască Satu Mare),

- Lacrima Camelia ISTRĂUAN (Biblioteca Judeţeană Satu Mare),


- Vasile MOIS (Asociaţia Judeţeană Satu Mare a Refugiaţilor, Expulzaţilor şi Repatriaţilor în urma Diktatului de la Viena), A UITA ÎNSEAMNĂ A REPETA – 70 de ani de la ghetoizarea şi deportarea evreilor sătmăreni în lagărele de exterminare de la Auschwitz-Birkenau (3 mai – 1 iunie 1944).

- Lector Univ. Dr. Stelean-Ioan BOIA (Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad), Transilvania de Sud. Holocaust şi spaţiu de refugiu/salvare a evreilor din Transilvania de Nord (1940-1944)

11.45 Apariţii editoriale recente privind istoria evreilor

- Valeriu Alexandru MORARU, Istoria comunităţilor sefarde din România de la începuturi şi până azi, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2014 Prezintă: Prof. Univ. Dr. Ioan Bolovan; Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă

- Diana MEDAN, Viorica MEDAN, Evreii de pe Someş, Bucureşti, Hasefer, 2013 Prezintă: Dr. Aurelia Dan

- Ioan J. POPESCU, Cartea Sinagogilor. Sighetu Marmaţiei, Sighetu Marmaţiei, Valea Verde, 2014

- Ioan J. POPESCU, Cartea Sinagogilor. Sighetu Marmaţiei, Sighetu Marmaţiei, Valea Verde, 2014

- Antonio FAUR, Implicarea diplomatului român Dr. Mihai Marina în acţiunile de salvare a evreilor din Transilvania de Nord şi Ungaria (1944), Oradea, Editura Muzeului Ţării Crişurilor, 2014 Prezintă: Dr. Vlad Popovici

- Marius P. FARKAS, Memento. Memorialul evreilor din Huedin, Cluj-Napoca, Ecou Transilvan, 2014. Prezintă: Vlad Ciurdar.

SESIUNEA DE DUPĂ-AMIAZĂ

14.30 Lucrări în plen

- Prof. Univ. Dr. Antonio FAUR (Universitatea din Oradea), Problematica salvării evreilor din Transilvania de Nord și Ungaria (aprilie-august 1944). Contribuția importantă a trei români (dr. Mihai Marina, Aurel Socol și Teodor Popoviciu) la această operă de solidaritate umană.

- Conf. Univ. Dr. Gabriel MOISA (Universitatea din Oradea), Implicarea diplomatului Mihai Marina de la Consulatul României de la Oradea în protejarea populaţiei civile din Oradea şi Bihor în faţa exceselor administraţiei maghiare din primăvara anului 1944

- Daniel STEJERAN (Muzeul memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord, Şimleu Silvaniei), Cine salvează o viaţă salvează lumea întreagă. Alexandru Cherecheş – drept între popoare

- Marius P. FARKAS (Asociaţia Anima Templi), Memoria comunităţii evreilor din Huedin

- Ioan J. POPESCU (Sighetu Marmaţiei), Titlu rezervat

abonare newsletter