Social

Străinii „bat pasul” la Frata

În fiecare an, grupuri de turişti străini vin la Frata, în judeţul Cluj, pentru a învăţa dansuri populare româneşti.

Un român din comuna Frata, județul Cluj, plecat de mai bine de 20 de ani în Canada, se întoarce în fiecare vară în România alături de alți străini pentru a promova dansul popular românesc.

Cu toate că viața l-a făcut să se îndepărteze de țara în care s-a născut, Cristian Florescu vine în România de fiecare dată cu drag. Alături de profesorii de la Palatul Copiilor din Cluj - Camelia și Neluțu Motoc, dar și de alţi săteni din comuna Frata, familia Florescu organizează în fiecare vară excursii prin care să le împărtășească străinilor dansul și obiceiurile românești. Luna acesta, în localitatea Frata din județul Cluj-Napoca, Cristian Florescu a găzduit alături de Consiliul Local Frata un grup de 20 de străini din Canada, Austria, Belgia, Olanda, Germania și Statele Unite. Turiştii străini spun că au venit în România deoarece sunt încântați de dansul românesc și de câțiva ani au început să-l și practice.


Vrea să le arate străinilor ce înseamnă Transilvania

Românul Cristian Florescu s-a căsătorit în Canada și cu ajutorul soţiei sale și a altor familii din România au încheiat parteneriate prin care organizează vacanţe pentru străini în ţară și îi învață să „joace românește”.

„În Canada mi-am întâlnit soția actuală și împreună, după ani și ani, ne ocupăm de dans popular românesc findcă vrem să îl promovăm peste tot în lume, să le arătăm și străinilor ce înseamnă Transilvania. Am început anul trecut o colaborare cu Neluțu și Camelia Motoc, care sunt profesori la Palatul Copiilor Cluj, «Ansamblul Doina», și toți patru aducem grupuri de turişti din străinătate, iar în cele două săptămâni cât stau ei în Transilvania îi ducem nu numai la Frata, ci și la Mărișel, la Brașov, Rupea sau alte locuri din România”, povesteşte Cristian Florescu.


Țara în care ai crescut nu o poți uita

Cu toate că locuiște în Canada de mai bine de 20 de ani, Cristian Florescu a mărturisit că nu-și poate uita țara. El consideră că mirosul de acasa e specific, că mâncarea românească are un gust aparte și că dorul de țară te prinde mereu chiar dacă ai o familie întemeiată oriunde în lume.

„Niciodată nu poți să uiți de unde ai plecat. Eu m-am născut la București și mi-a fost mai ușor să mă desprind de România, dar dacă vii de aici din Frata e foarte greu să pleci, ți-e dor de casă tot timpul. Mi-a fost greu la început până m-am acomodat și dacă nu mă căsătoream acolo, mă întorceam”, povesteşte canadianul.


Străinii îndrăgesc dansul popular romînesc

Cristian Florescu este pasionat de dansul românesc și, cu ajutorul profesorilor de la Palatul Copiilor, au reușit să implementeze un program prin care străinii care vin în Frata în fiecare vară să participe la diverse spectacole și să joace dansul românesc cu drag pe scenă alături de români.

„Oamenii care au ajuns în Frata sunt mari admiratori de folclor românesc. Au multe cunoștințe despre folclorul românesc, chiar mai multe decât mulți dintre români. Au reușit să dobândească aceste cunoștințe deoarece dansează la diferite cluburi în străinătate. De exemplu, cei de astăzi sunt din Belgia, Olanda, Austria, Germania, Canada și Statele Unite și toți dansează în special «româneşte». Pe acești oameni îi leagă tot ce înseamnă românesc, tot ce e legat de plăcerea de a dansa și de a fi împreună cu alți români. Ei consideră că prin dans te eliberezi de toate greutățile și e un moment de seninătate”, a explicat Cristian Florescu.


Tinerii din Frata cântă la vioară

De la astfel de evenimente nu lipsesc nici tinerii. Îmbrăcați în haine de sărbătoare, cu tricolorul la brâu, tinerii din comuna Frata au susținut un mic spectacol în faţa turiştilor străini.

Directorul căminului cultural din Frata, Romulus Bucur, a adăugat că prin asemenea evenimente străinii pot cunoaște mai bine cum trăiesc românii.


„Prin asemenea spectacole facem ceva să afle și despre noi. Îi învățăm pe străini jocul nostru și cum trăim noi la țară. Îi învățăm cum mâncăm, cum strângem fânul sau cum ascultăm muzica românească. Aici văd oameni de la țară care trăiesc cât se poate de normal, cu mai puțin stres și cu mai multe griji de familie. Sunt oameni care nu își fac atâtea probleme și parcă trăiesc mai mult”, a declarat Romulus Bucur.

Cristian Florescu a mai mărturisit că va dansa și va promova dansul românesc cât de mult va putea.

„Cât o să ne țină picioarele o să dansăm, o să predăm dans popular românesc și vreau să facem festival de folclor românesc, în România, dar la care să participe mai mult străinii”, a ţinut el să precizeze.

(Nicoleta ALGEORGE, studentă Jurnalism , FSPAC – UBB, anul II)

Ultimele Stiri
abonare newsletter