Social

Definitivatul cadrelor didactice s-a încheiat fără incidente

Examenul pentru definitivat al cadrelor didactice s-a încheiat fără incidente. În Cluj s-au înscris 460 de candidați și au participat la examen 437 de persoane.

Foto: Arhiva Foto: Arhiva

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Cluj, candidații au dat examenul în condiții normale, fără să apară probleme. Supraveghetorii nu au înregistrat nici tentative de copiat.

La nivel național, 10.764 de candidaţi s-au înscris la începutul anului şcolar, dintre care au fost admişi să participe la proba scrisă 9.917 de persoane. Candidaţii eligibili au îndeplinit cumulativ cele trei condiţii prevăzute de metodologie, respectiv: efectuarea unui stagiu de predare în specialitatea postului de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în curs "bine" sau "foarte bine" şi minimum media 8 la cele două inspecţii speciale la clasă desfăşurate pe perioada anului şcolar. Examenul național pentru definitivat s-a realizat pentru 136 de discipline.  


Rezultatele vor fi afişate la 19 iulie. Între 19 şi 23 iulie vor fi înregistrate şi soluţionate contestaţiile, iar rezultatele finale vor fi afişate la 24 iulie. Definitivatul este un examen obligatoriu pe care fiecare viitor cadru didactic trebuie să-l promoveze ca să poată preda cu normă întreagă într-o școală.

(Cristina UNGUREAN – student masterand Jurnalism, FSPAC – UBB, anul I)

Ultimele Stiri
abonare newsletter