Social

Blestemul hepatitei. Cum te scoate boala în afara societății

O clujeancă a contractat virusului hepatic B în timpul unei transfuzii de sânge care a fost făcută într-un spital de renume din municipiul Cluj-Napoca.

A intrat în spital cu o boală și a ieșit cu alta care i-a distrus efectiv viața – așa poate fi descrisă pe scurt povestea unei femei de 44 ani de ani, căreia îi vom spune Mariana, pentru a-i respecta dorința de a-și păstra anonimatul. De ce ține cu tot dinadinsul să-și păstreze anonimatul, veți descoperi chiar în rândurile care urmează.

Mariana locuiește în municipiul Turda. La vârsta de 13 ani, a fost supusă la mai multe intervenții chirurgicale din cauza unei boli de care suferea. Acest lucru se întâmpla în anul 1983 la un spital din Cluj-Napoca. În urma unei transfuzii de sânge, Mariana a contactat hepatita B, iar ceea ce a urmat s-a transformat într-o poveste de groază.


A luat hepatită din spital

Mariana explică stările pe care le-a avut în momentul în care i s-a făcut transfuzia de sânge și descrie cum cadrele medicale stăteau și o priveau inutile. „M-am umflat foarte tare, eram foarte roșie, iar cadrele medicale veneau, se uitau la mine și spuneau: doctorul nu este aici, el ne-a pus să vă dăm sânge și nu putem opri transfuzia. Vedeau că mă distrug acolo și nu făceau absolut nimic. Ulterior asistentele au comunicat mai departe că am făcut reacție de respingere, iar cu toate acestea nu mi s-a făcut niciun fel de investigație pentru a se afla care a fost sursa reacție sau ce urmări a avut”, a povestit Mariana.

Șase ani mai târziu, femeia a fost nevoită să suporte o altă intervenție chirurgicală. În urma analizelor care i s-au făcut, a descoperit că este infectată cu virusul hepatic B de mai mult timp și că starea de sănătate i se agravează pe zi ce trece. 


La doar 19 ani, când adolescența e trăită în plin de către unii, Mariana urma regimuri alimentare stricte și medicamentoase. Cu toate acestea, nu a reușit să-și înfrunte boala. A avut șansa să se pensioneze pe caz de boală, însă, la vremea respectivă, a refuzat, considerând că este prea tânără și că are forță de muncă.

Respinsă de societate

De-a lungul timpului, Mariana a fost respinsă de toată lumea în momentul în care spunea că este infectată cu virusul hepatic B. Din acest motiv nu a reușit nici să-și întemeieze o familie. „Societatea, colegii și toată lumea te stimagmatizează și ești privit ca o persoană care nu merită nimic”, a mai adăugat ea.


De trei ani nu mai lucrează și îi este aproape imposibil să-și găsească un loc de muncă în condițiile în care mulți angajatori refuză să aibă ca și angajați persoane infectate cu virus hepatic sau având alte boli. „În momentul în care îmi fac un dosar de angajare îmi trebuie neapărat adeverință de la medicul de familie, în care se specifică că sunt în evidență cu hepatită B, lucru care atârnă foarte greu pentru mine”, a povestit cu lacrimi în ochi Mariana.

Accesul la tratament, un lux

Pentru a beneficia de tratament împotriva virusului hepatic, persoana trebuie să fie în primul rând asigurată. În această situație nu se regăsește și Mariana care nu mai lucrează de trei ani, iar venitul ei lunar este egal cu zero. Femeia a mai povestit că: “nu pot să urmez niciun tratament de hepatita B pentru că nu este compensat... totul este cu bani. Nu sunt asigurată pentru că nu am un loc de muncă, deci îmi este imposibil să mă tratez, iar boala se agravează pe zi ce trece. Mă învârt într-un cerc vicios din care parcă nu mai am scăpare”.


De parcă hepatita B nu i-ar fi fost de ajuns, în anul 2010 a depistat că este infectată și cu virusul hepatic C. Mariana susține că acest virus l-a contactat dintr-un cabinet stomatologic. „Legal, nu am cum să o dovedesc, dar știu pe propria piele că virusul hepatic C l-am luat clar dintr-un cabinet stomatologic, după ce mi-am făcut mai multe operații”.

Mariana și-a pierdut orice urmă de speranță că se va mai putea vindeca vreodată. Statul o ignoră și nu îi oferă niciun ajutor din cauză nu are asigurare medicală, lumea o respinge din cauza bolii pe care o are, iar suferința ei pare a fi fără sfârșit. Ea este voluntar în cadrul Asociației Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România, iar reprezentanții acesteia au declarat că vor face tot posibilul pentru a o ajuta să primească acces la tratament.


Mesajul pe care vrea Mariana să-l transmită este acela că persoanele care sunt purtătoare de virusuri hepatice pot fi integrate în societate ca niște oameni normali, că această boală nu se transmite prin căi orale, prin atingere, prin sărut sau prin contact sexual. Acest virus se transmite doar în cazul în care un sânge infectat intră în corpul unei persoane sănătoase.

În România, ultimele date statistice, arată că aproximativ 600.000 de persoane sunt infectate cu virusul hepatic C, iar alte 800.000 cu virusul hepatic B. Majoritate bolnavilor depășesc vârsta de 40 de ani.

abonare newsletter